Regulamentul privind codul vamal comunitar modernizat

În Jurnalul Oficial L 145/4.06.2008, a apărut Regulamentul nr. 450/2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat). Prevederile sale se aplică la date diferite, începând cu 24 iunie 2008 și terminând cu 24 iunie 2013.
Codul vamal comunitar conține prevederi care au dat naștere unora din cele mai amuzante litigii.

Astfel, Nomenclatura combinată este divizată în 99 de capitole, primele 24 privind produsele agricole şi cele din industria alimentară, iar restul capitolelor acoperă produsele industriale. Ca regulă generală, taxele vamale pentru produsele ce se încadrează în capitolele 25-99 sunt taxe ad valorem. Pentru cele din capitolele 1-24 sunt aplicate taxe diferite în funcţie de modul de organizare al pieţei, conform politicii agricole comune.
Tariful Vamal Comun nu se aplică bunurilor importate în mod nelegal: bunuri care nu pot fi puse în circulaţie, e.g. substanţe narcotice sau psihotrope pentru uz ilegal. Asemenea bunuri nu atrag taxe vamale sau TVA, chiar dacă sunt confiscate de autorităţi.
Interpretarea nomenclaturii este guvernată de următoarelor principii:
1) denumirile secţiunilor, capitolelor şi subsecţiunilor au numai valoare de referinţă, pentru interpretarea judiciară clasificarea va fi determinată conform termenilor din titluri, din secţiuni şi din notele suplimentare, explicative ale titlurilor, atunci când există. Nomenclatura are 1011 titluri, grupate în 99 capitole, grupate la rândul lor în 21 de secţiuni. De exemplu 57.07 reprezintă al şaptelea titlu în capitolul 57 referitor la „alte materiale textile vegetale” (57.07 – „fire şi alte fibre textile vegetale, fibră de hârtie”).
2) a. Orice referinţă în titlu privind un produs va fi interpretată ca referindu-se atât la produsul importat, incomplet sau nefinisat, cât şi la produsul finisat sau finisat.
b) Orice referinţă în titlu la un material sau substanţă va include mixturi ale acelei substanţe sau combinaţii ale acesteia. Orice referinţă la un bun ce include o anumită substanţă va fi interpretată ca incluzând o referinţă la un bun compus în întregime sau parţial din acea substanţă. Clasificarea bunurilor compuse din mai multe substanţe se va face conform regulii 3.
3) Când, pentru orice motiv, un produs poate fi clasificat în două sau mai multe titluri, clasificarea se efectuează astfel:
a) titlul care oferă cea mai detaliată descriere va fi preferat titlului care furnizează o descriere generală,
b) bunurile compuse din mai multe materiale sau componente, vor fi clasificate în funcţie componenta care le asigură trăsătura esenţială,
c) când bunurile nu pot fi clasificate prin metodele 3a sau 3b, vor fi clasificate sub titlul care survine ultimul între toate titlurile cu valoare egală ce sunt luate în consideraţie.
4. Bunurile care nu pot fi incluse în nici un titlu vor fi clasificate sub titlul pentru bunurile cu care seamănă cel mai mult.
5. Regulile de mai sus se aplică şi când trebuie determinată subsecţiunea cea mai potrivită într-o secţiune.
Ca în orice alt domeniu al dreptului comunitar, Curtea a fost solicitată, prin intermediul procedurii hotărârii preliminare, să asigure interpretarea uniformă a nomenclaturii combinate.
Astfel în Turkey Tails, în cadrul litigiului dintre o companie din Hamburg şi autoritatea vamală, era în discuţie clasificarea produselor importate din SUA, pe care compania le descria ca fiind „posterior de curcan”, fie sub titlul „resturi de păsări domestice”, fie sub titlul „ bucăţi de păsări domestice”.
Curtea nu a luat în discuţie caracteristicile fizice ale produsului, ci folosinţa acestora şi valoarea comercială la preţul pieţei, încadrându-le la titlul „resturi alimentare”.
Aceeaşi autoritate vamală a fost implicată, doi ani mai târziu, într-un litigiu privind un import de caise. Disputa privea clasificarea sub titlul 20.06 B II a 6 bb (produse conţinând zahăr) sau sub titlul 20.06 B II c 1 aa (produse care conţin zahăr adăugat). Curtea a analizat nota suplimentară pentru titlul 20.06 privind fructele, altele decât ananasul şi strugurii, care au conţinut de zahăr ce depăşeşte 9% din greutate. În lumina şi a acordurilor încheiate de Comunitate sub egida GATT, Curtea a stabilit că, pentru scopul taxării vamale, caisele sunt un fruct conţinând zahăr adăugat, indiferent dacă acesta a fost introdus în fruct sau nu.

D/P pentru Bartolus de la EU law Blog pentru că ne-a atras atenția asupra publicării regulamentului și ne-a readus în memorie cauze interesante.

Și jude și călău

Din comunicarea Comisiei Europene cu numărul IP/08/998 din 24 iunie aflăm lucruri interesante.
În 2007, Comisia Europeană a aplicat cea mai mare amendă pentru un cartel: 992 milioane euro pentru Otis, KONE, Schindler și Thyssenkrupp.

Cele 4 întreprinderi au fixat prețurile la licitații publice (știau cine trebuie să câștige pentru că exista o înțelegere anterioară în acest sens, dar participau de fațadă), au făcut schimb de informații și au partiționat piețele în materia lifturilor și scărilor rulante. Până aici nimic nou și neobișnuit pentru cel care urmărește activitatea Comisiei (cu excepția amenzii).
Anul trecut chiar am râs în momentul citirii deciziei, pentru că printre clienții care au plătit mai mult se numără și Comisia Europeană. Lifturile și scările rulante din nenumăratele sedii ale direcțiilor și serviciilor aparținând Comisiei, din Bruxelles și Luxemburg, au fost instalate de membrii cartelului.
Joia trecută, Comisia a introdus acțiune la Tribunalul Comercial Bruxelles pentru despăgubiri. Nu ni se spune care este valoarea acestora, dar Comisia vrea să conducă prin exemplu, zice comisarul pentru concurență. Un dosar de urmărit.
Despre acțiunile în depăgubiri am vorbit în postările anterioare cu titlul Vremuri interesante pentru dreptul concurenței.

Raiduri de dimineață în industria detergenților

Comisia Europeană a fost o albinuță ocupată în ultima vreme. Împreună cu autorități de concurență din 6 state membre, a efectuat inspecții la sediile celor mai mari producători de detergenți din Europa.
Săptămână trecută, joi și vineri dimineață, Unilever, Procter & Gamble, Henkel, Reckitt Benckiser și Sara Lee au fost inspectate ca urmare a suspiciunii că sunt membrii unui cartel care a fixat prețurile la anumiți detergenți pentru consumatori casnici.
Comisia a subliniat că inspecțiile surpriză nu înseamnă că există un cartel, iar companiile respective au confirmat că birourile lor din Olanda, Belgia, Spania, Austria, Ungaria, Cehia și Italia au primit cereri de informații sau vizite.
Nu se știe dacă investigația are legătură cu o alta de la începutul anului, efectuată în Germania, în urma căreia Sara Lee, Henkel și Unilever au fost amendate cu 37 milioane euro.
La anul este posibil să vedem comunicat triumfător din partea Consiliului Concurenței prin care suntem anunțați de amenzi în industria românească a detergenților.
Sursa: Timesonline din 21 iunie

Sancțiunile mărite pentru recidiviștii cartelulilor

Financial Times din 11 iunie anunță că în perioada 1994-2000 patru grupuri de intreprinderi au participat la un cartel pe piața clorurei de sodiu, prin fixarea prețurilor.
Un grup compus din Arkema Franța și Elf Acquitane a fost obligat să plătească 59 de milioane de euro, o sancțiune mai mare cu 90% mai mare decât ar fi trebuit să plătească inițial, deoarece Arkema a mai participat la alte trei carteluri în ultimii 25 de ani.
Pentru prima dată Comisia Europeană recurge la o astfel de măsură, conform noilor linii directoare în materie.

You should see the Colosseum, Spaniard...

House of Lords a pronunțat la 28 noiembrie 2007 o decizie foarte frumoasă în Countryside Alliance and others, R (on the aplication of) v. Attorney General and Anor [2007] UKHL 52.
Cauza are ca punct de plecare o activitate care produce emoții, dispute, literatură și cadre filmate de neuitat în Marea Britanie: vânătoarea de vulpi.
Primul grup de reclamanți a susținut că legea națională care reglementează vânătoarea încalcă art. 8,11 și 14 ale CEDO, precum și art. 1 din Primul protocol la Convenție.
Al doilea grup de reclamanți, în mod convenabil denumiți și reclamanți comunitari, au susținut că legea britanică nu este conformă cu art. 28 și 49 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În cuprinsul deciziei întâlnim opinii separate, dar concurente, care echivalează cu o demonstrație de forță în ceea ce privește cunoașterea, redarea și aplicarea la situația din dosar a jurisprudenței celor două curți europene.
Ca de obicei, Lord Bingham este cel mai elocvent și persuasiv (19 pagini din 46). Cei care au citit tratatul de drept comunitar al lui Craig și de Burca știu că nu e un novice în această ramură de drept. Totuși, cea mai bună descriere i-o face Cherie Blair în autobiografia sa Speaking for Myself (ce nu trebuia scrisă, dar asta e o altă poveste): „Bingham era ca un șarpe, alunecos, încântător, aproape hipnotic, expunând slăbiciunile în argumentele celeilalte părți fără să își ridice vocea.”
Aș vrea să văd aceeași ușurință și eleganță a dezbaterii argumentelor ce țin de cele două jurisprudențe și în hotărârile judecătorești din România.
Până atunci: My Lords, a deep bow.

Când instanța nu știe (sau nu vrea să știe) drept comunitar

Un caz de urmărit ne este prezentat în comunicarea Comisiei IP/08/952 din 17 iunie a.c.
O instanță slovacă nu a respectat o decizie a Comisiei Europene în materia ajutorului de stat. În consecință, Comisia a introdus o acțiune în temeiul art. 226 CE la CJCE.
Printr-o decizie din 2006, Comisia Europeană a declarat că iertarea de datorii, în valoare de aproximativ 13 milioane euro, a unei societăți comerciale din Košice constituie ajutor ilegal și incompatibil. Administrația financiară din acel oraș a șters datoriile unei fabrici de spirtoase, unul din cei mai mari producători din Slovacia – Frucona. Comisia a solicitat Slovaciei și recuperarea ajutorului.
Pentru a duce la îndeplinire decizia Comisiei din 2006, guvernul au introdus o acțiune la tribunal, solicitând restituirea sumei. La fond, cererea guvernului a fost respinsă. Ministerul Finanțelor a introdus apel, dar procedura durează și în prezent și nu se știe când va fi emisă o decizie.
Comisia Europeană și-a pierdut răbdarea și a demarat procedura prevăzută de tratat.

Lipsa de predictibilitate a instanţelor

Houston Chronicle (www.chron.com) din 31 mai a.c. ne informează că Sabri Bogdany, un bărbier din Jidda, Arabia Saudită, s-a certat cu un vecin şi a înjurat, menţionându-l şi pe Allah, printre altele. Vecinul l-a raportat poliţiei şi, în consecinţă, de 13 luni bărbierul aşteaptă în închisoare să fie executat prin tăierea capului.
Sentinţa a fost apelată, dar soarta sa depinde de modul în care va fi interpretată de către judecători fapta sa. Potrivit unui avocat local: „unii judecători consideră o astfel de faptă ca fiind erezie şi păgânism, inculpatul nu se poate căi şi că pedeapsa cu moartea este cea mai potrivită. Alţi judecători consideră că e vorba doar de lipsă de credinţă, ceea ce permite inculpatului să retracteze ceea ce a spus, să se căiască şi să fie eliberat”.

Păstrând proporţiile, ne întoarcem pe un tărâm mai cunoscut, România şi aflăm de pe site-ul juridice.ro că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Ministerului Educaţiei împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care menţinuse o recomandare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de îndepărtare a simbolurilor religioase din unităţile de învăţământ.
Aşteptăm cu nerăbdare decizia ICCJ şi sperăm că nu conţine motivări precum cea a Tribunalului Buzău într-un caz despre care s-a scris mult la vemea sa. Fără a avea pretenţia că este un citat exact, Tribunalul Buzău susţinea că creştinismul ortodox este religia majoritară în România şi că statul are obligaţia să îl (o) protejeze.

AEPD sprijină legislaţia comunitară privind notificarea încălcărilor protecţiei datelor personale

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEPD) monitorizează procesele de colectare şi procesare a datelor cu caracter personal şi emite opinii asupra proiectelor de instrumente juridice comunitare cu relevanţă pentru domeniul său de activitate.
Orice persoană, ale cărei date cu caracter personal au fost prelucrate de către o instituţie europeană în mod eronat sau au fost dobândite ilegal, poate înainta o plângere acestei autorităţi independente.

La 10 aprilie 2008, AEPD a publicat o opinie prin care s-a declarat în favoarea proiectului Comisiei Europene de a modifica Directiva 2002/58/CE privind comunicaţiile electronice şi dreptul la viaţă privată. Directiva este cunoscută şi sub denumirea de „Directiva ePrivacy”. Propunerea Comisiei face parte dintr-un efort mai larg de reformare a cinci directive privind telecomunicaţiile la nivelul UE.
AEPD este mulţumită de adoptarea unui sistem obligatoriu de notificare a încălcării regulilor de protecţie a datelor personale, prin adăugarea a două alineate la art. 4 al directivei ePrivacy.
Astfel, furnizorii de servicii de telecomunicaţii în reţele publice sunt obligaţi să anunţe autorităţile naţionale competente, fără întârziere, despre orice încălcare a securităţii datelor personale care conduce la ditrugerea intenţionată sau accidentală, pierderea sau dezvăluirea datelor: pe scurt compromiterea datelor. În acelaşi timp, furnizorii sunt obligaţi să să îţi notifice clienţii.

Dacă va fi adoptat proiectul de modificare a directivei, societăţile comerciale vor fi obligate să implementeze măsuri de securitate severe, să îşi cumpere tehnologii avansate care să le permită să proteje informaţia, iar particularii vor învăţa să devină mai responsabili, în sensul că, fiind sesizaţi, vor trebui să ia măsuri - fie introduc acţiuni în justiţie, fie îşi vor proteja mai bine datele personale. Iar autoritatea română de protecţie a datelor va trebui să nu mai urmărească generatorii de spam, ci să îşi folosească mai bine resursele insuficiente de care dispune.

Opinia: http://www.edps.europa.eu/EDPSWEB/webdav/site/mySite/shared/Documents/Consultation/Opinions/2008/08-04-10_e-privacy_EN.pdf

Cuvinte

Începem să uităm nu numai semnificaţia cuvintelor, ci şi frumuseţea şi puterea lor. Iar cuvintele sunt ceea ce facem în activitatea profesională. Împărţim sfaturi, ordine şi înţelepciune prin intermediul limbajului, prin actele transmise clienţilor, acţiunile scrise şi hotărârile judecătoreşti emise.
Suntem inundaţi de cuvinte – o situaţie comfortabilă şi ameninţătoare în acelaşi timp.
Odată cu tehnologia informaţiei, comunicarea devine omniprezentă şi instantanee. În acelaşi timp am devenit liberi să folosim cuvinte puternice, folosindu-le pentru raţiuni minime sau fără raţiuni.

Dacă s-ar înregistra ce se spune prin sălile de judecată de către avocaţi...sau judecători...
Exagerarea a înlocuit precizia, am adoptat retorica politicienilor, a actorilor ieftini şi comentatorilor tv ale căror ţipete şi agresivităţi sunt doar mijloace de a atrage atenţia, fără să îi intereseze consecinţele.
Aşa că să nu aşezăm vina la picioarele televiziunii, muzicii hip-hop sau manelelor pentru inexistenţa eleganţei în cuvântul scris sau rostit.
Juriştii sunt la fel de responsabili ca şi minorii care trec prin faţa blocului, plini de tatuaje, cercei în diferite părţi ale corpului, cu cuvinte de 3, 4 sau 5 litere curgându-le de pe buze.
Nu subestimaţi puterea cuvintelor într-o epocă a tehnologiei informaţiei atât de incredibilă. Cuvintele pot fi ignorate sau uitate, dar nu pot fi şterse.

O tipologie a dreptăţii I

Am menţionat în postarea referitoare la planurile Comisiei Europene pentru viitorul dreptului concurenţei, conceptul de dreptate corectivă.

Ce este dreptatea? O modalitate de abordare a răspunsului poate fi identificată prin intermediul unei tipologii – o schemă care divide conceptul abstract şi general de dreptate în părţi componente:
1. dreptate distributivă,
2. dreptate corectivă,

3. dreptate politică şi

4. dreptate procedurală.

Dreptatea distributivă. Cartea lui John Rawls din 1971 „O teorie a dreptăţii” pune dreptatea distributivă în centrul discuţiilor filosofice privind dreptatea. Care este subiectul acestei dreptăţi? Chiar şi întrebarea este controversată, dar un răspuns poate fi: distribuţia beneficiilor şi sarcinilor cooperării sociale. Sarcina cooperării sociale include concepte ca taxele şi obligaţia de a furniza serviciu civic (serviciul militar). Beneficiile cooperării sociale pot include resurse care sunt produsul cooperării sociale, cum ar fi bogaţia şi venitul.
Probleme ale dreptăţii distributive pot apărea în cadrul mai multor ramuri de drept. În domeniul răspunderii civile delictuale, dreptatea distributivă poate forma baza teoriei conform căreia scopul răspunderii este acela de a „împrăştia riscul” sau justa distribuire a costurilor accidentelor. În contracte, probleme ale dreptăţii distributive pot apărea la contractele de adeziune sau contracte prin care o parte mai nesofisticată este exploatată sau căreia îi sunt produse dezavantaje economice.

Dreptatea corectivă. Aristotel a definit termenul de dreptate „corectivă” sau „rectificativă” ca fiind „dreptatea în tranzacţii”.

Putem împărţi tranzacţiile în două categorii: voluntare şi involuntare.
Dreptatea în tranzacţiile voluntare include probleme ce se înscriu în dreptul contractelor. Dreptatea în tranzacţii involuntare include atât tranzacţiile care sunt involuntare datorită folosirii forţei, cât şi tranzacţiile care sunt involuntare datorită fraudei.
Una din cele mai mari dezbateri contemporane din teoria actului de justiţie priveşte statutul dreptăţii corective, problemă fierbinte în teoria răspunderii civile delictuale şi teoria dreptului penal.
Unii autori consideră că scopul răspunderii civile delictuale este exprimat de ideea de dreptate corectivă. Aceştia cred că standardul răspunderii trebuie să se întemeieze pe culpă (în opoziţie cu răspunderea obiectivă) şi că scopul despăgubirilor este readucerea la starea iniţială a reclamantului şi să impună restituirea câştigurilor nemeritate de către pârât. Scopul dreptăţii corective nu este descurajarea.
Alţi teoreticieni, ce fac parte din curentul utilitarismului, consideră că instituţiile dreptăţii corective trebuie analizate numai prin prisma consecinţelor care le produc. Aşa că scopul dreptăţii corective în cadrul rsăpunderii delictuale este să producă o descurajare optimă.
În fine, alţi teoreticieni cred că răspunderea delictuală este scopul dreptăţii distributive.

Comisia Europeană va amenda Intel pentru încălcarea regulilor concurenţei

Financial Times Deutschland de joia trecută, via Marketwatch, anunţă că, în cursul acestui an, Comisia Europeană va lua măsuri împotriva Intel Corp., datorită practicilor ilegale în domeniul distribuirii chipurilor pentru computere. Intel oferă discounturi uriaşe pentru cumpărarea produselor sale, dar numai pentru cumpărătorii care refuză să cumpere mărfuri de la concurentul său AMD.
Discountul la vânzare nu este interzis, atât timp cât este oferit tuturor clienţilor, fără condiţionări ataşate.
De asemenea, Intel se oferea să suporte costurile de marketing ale produselor ce conţineau microprocesoarele sale, în schimbul exclusivităţii cumpărării acestora.
Dacă DG Concurenţă are suficiente probe, atunci sancţiunea poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri: 4,1 miliarde dolari SUA.

CJCE preferă interpretarea textuală în cazul Regulamentului 44/2001

Cauza C-462/06, Glaxosmithkline c. Jean-Pierre Rouard

Domnul Rouard a fost angajat în anul 1977 de societatea Laboratoires Beecham Sévigné, al cărei sediu social era situat în Franța. În această calitate a lucrat în diferite state din Africa.
În temeiul unui nou contract de muncă încheiat în anul 1984 cu societatea Beecham Research UK, o altă societate din cadrul aceluiași grup, al cărei sediu social era situat în Regatul Unit, domnul Rouard a fost angajat de această din urmă întreprindere și repartizat în Maroc. Potrivit clauzelor acestui contract de muncă, noul său angajator se obliga să păstreze drepturile contractuale dobândite de către domnul Rouard în cadrul contractului de muncă inițial încheiat cu societatea Laboratoires Beecham Sévigné, în special în ceea ce privește recunoașterea vechimii în muncă acumulate și a drepturilor la anumite indemnizații în caz de concediere.
Domnul Rouard a fost concediat în anul 2001. În anul 2002, a formulat în fața Conseil de prud’hommes de Saint-Germain-en-Laye (Franța) o acțiune împotriva societății Laboratoires Glaxosmithkline, succesoare în drepturi a societății Laboratoires Beecham Sévigné, al cărei sediu social este situat în Franța, și împotriva societății Glaxosmithkline, succesoare în drepturi a societății Beecham Research UK, al cărei sediu social este situat în Regatul Unit.
Domnul Rouard a solicitat obligarea în solidar a acestor două societăți la plata mai multor indemnizații și daune interese pentru nerespectarea procedurii de concediere, concediere fără temei real și serios, precum și pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă.
Domnul Rouard susține că ambele societăți erau coangajatorii săi. Potrivit acestuia, întrucât instanța franceză este competentă să soluționeze acțiunea îndreptată împotriva Laboratoires Glaxosmithkline, al cărei sediu social este situat în Franța, aceasta este deopotrivă competentă în privința societății Glaxosmithkline în temeiul articolului 6 punctul 1 din Regulamentul 44/2001.

Instanța de trimitere a solicitat, în esență, să se stabilească dacă norma de competență specială prevăzută de articolul 6 punctul 1 din regulament, care privește cazul existenței mai multor pârâți, este aplicabilă în cazul acțiunii introduse de către un lucrător împotriva a două societăți stabilite în state membre diferite și despre care reclamantul consideră că dețin calitatea de coangajatori ai săi.

În cadrul observațiilor scrise prezentate, guvernele francez, german și italian au susţinut că o interpretare teleologică a regulamentului, cu luarea în considerare a obiectivelor acestuia, ar putea acredita concluzia că articolul 6 punctul 1 din regulament se aplică în materie de contracte de muncă.
Mai mult, guvernul italian a susținut că obiectivul articolului 6 punctul 1 din regulament, și anume prevenirea apariției riscului contrarietății de hotărâri, implică faptul că această dispoziție se aplică tuturor tipurilor de litigii, inclusiv celor privitoare la contracte de muncă.

Din păcate pentru aceste state, conform Curţii „jurisprudența este constantă în sensul că respectivele norme de competență specială sunt de strictă interpretare, nefiind posibilă interpretarea acestora dincolo de ipotezele preconizate în mod explicit de regulament (a se vedea în special, cu privire la articolul 6 punctul 1 din regulament, hotărârea din 13 iulie 2006, Reisch Montage, C‑103/05, Rec., p. I‑6827, punctul 23, și hotărârea din 11 octombrie 2007, Freeport, C‑98/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 35).”
Curtea a mai invocat principiul securității juridice, care constituie unul dintre obiectivele regulamentului și care impune în special ca normele de competență să fie interpretate astfel încât să prezinte un mare grad de previzibilitate, după cum arată considerentul (11) al regulamentului (Reisch Montage, par. 24 și 25, precum și Freeport, par. 36).

În concluzie, regulamentul nu oferă unui lucrător aflat într‑o situație precum cea a domnului Rouard o protecție specială, deoarece, în calitate de reclamant în fața instanțelor naționale, acesta nu are la dispoziție o normă de competență mai favorabilă decât norma generală cuprinsă la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul amintit.
Curtea concluzionează:
„În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea formulată că norma de competență specială prevăzută la articolul 6 punctul 1 din regulament nu poate fi aplicată în cazul unui litigiu al cărui obiect intră sub incidența secțiunii 5 din capitolul II din același regulament, privitoare la normele de competență aplicabile în materia contractelor individuale de muncă.”

Bruxelles- ul despre un vot negativ al Irlandei

Financial Times din 30 mai, sub semnătura lui Quentin Peel, descrie ce s-ar întâmpla dacă Irlanda ar vota NU pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, în cadrul referendumului din 12 iunie.

După ce este repetată zicerea lui Barroso: "nu există un plan B" (devine cam obositoare această mantră), este citat un diplomat UE (anonim, bineînţeles).

"O mare parte a oamenilor din Bruxelles ar răsufla uşuraţi. Nu prea există un număr mare de fani ai Tratatului de la Lisabona. Multe state mici urăsc postul de preşedinte permanent. Altele sunt îngrijorate de costurile serviciului diplomatic european. Iar unii cred că am acordat prea multe competenţe Parlamentului European. Nu se vor vărsa atât de multe lacrimi pe cât credem."

Ignoranţa este o binecuvântare, mai puţin pentru avocaţi

Site-ul open europe, la 30 mai 2008, ne prezintă o parte din ceea ce a spus Charlie McCreevy, comisarul pentru piaţă internă la un miting ce a avut loc la Dublin, Irlanda.

Fostul ministru de finanţe irlandez, cerând vot pozitiv pentru Tratatul de la Lisabona, în cadrul referendumului irlandez: "peste 80% din legislaţia ce afectează comunitatea oamenilor de afaceri este adoptată prin vot majoritar la nivelul Uniunii Europene."

Dacă aş fi avocat, căruia îi pasă de clienţii săi, ce ramură a dreptului ar trebui să studiez intens?

Manual pentru cercetarea la faţa locului digital

Institutul Naţional pentru Justiţie din cadrul Departamentului Justiţiei, SUA, a publicat ediţia a doua a unui ghid destinat primelor persoane sosite la faţa locului pentru a cerceta comiterea unei infracţiuni. Ghidul se numeşte "Electronic Crime Scene Investigation" şi este destinat celor care trebuie să se ocupe de cercetarea şi prezervarea mijloacelor de probă stocate digital.
Manualul conţine informaţii la nivel de bază, nimic sofisticat (pentru SUA).
Din păcate, din câte cunosc, poliţiştii şi procurorii români nu au la îndemână aşa ceva.

Manualul poate fi găsit la: ncjrs.gov/pdffiles1/nij/219941.pdf

CEDO şi supa alfabet

Litigiile din Anglia sunt citate de cele mai multe ori cu formula "R. v. ...", unde R este abrevierea pentru Rex/Regina (versiunea latină pentru rege/regină).

Un litigiu interesant pe rolul High Court of Justice include şi alte litere ale alfabetului pe lângă R: P şi Q .

Reclamanţii P şi Q (numele au fost anonimizate) au solicitat o ordonanţă preşedenţială prin care să i se interzică pârâtului Quigley să publice informaţii sespre activităţi sexuale ale lui P şi Q. Reclamanţii P şi Q sunt soţ şi soţie, iar Q este directorul companiei R.

Quigley a fost angajat al companiei R. După ce a demisionat, a fost acuzat de fraudarea fostei companii, dar acuzaţiile au fost retrase datorită deteriorării sănătăţii sale mentale. Quigley a ameninţat că va publica pe internet o nuvelă, în care vor fi descrise activităţi sexuale fictive şi neplăcute ale lui P şi Q.

Reclamanţii au cerut ca interdicţia publicării să fie permanentă, deoarece nuvela le încalcă dreptul la viaţă privată, aşa cum este descris de art. 8 CEDO.

Instanţa a admis cererea, cu următoarele argumente:

- balansul între dreptul la viaţă privată aparţinând lui P şi Q şi dreptul la libera exprimare aparţinând lui Quigley, conferit de art. 10 CEDO, este clar în favoarea restricţionării publicării, deoarece nu există un interes public pentru publicarea alegaţiilor împotriva lui P şi Q;

- deşi ameninţarea se referă la publicarea unor activităţi imaginare, stresul determinat de publicare constituie o intruziune de neacceptat în viaţa intimă şi personală a reclamnţilor;

- orice încălcare a dreptului lui Quigley este necesară şi proporţională cu protecţia pentru P şi Q;

- cererea companiei R de interzicere a publicării nuvelei va fi soluţionată în timpul judecării pe fond, deoarece nu se întemeiază pe dreptul la viaţa privată, ci pe contract.

Hotărârea este interesantă şi reprezintă un exemplu în acţiune al teoriei moderne a judecăţii: se bazează pe un balans al valorilor, în sens dworkinian.

Totuşi se ridică o serie de întrebări, începând cu faptul că vorbim despre o operă de ficţiune.

England and Wales High Court (Queen's Bench Division) Decisions, [2008] EWHC 1051 (QB),

P and Q and R v. Mark Quigley

Petreceri de vară şi ţinuta la birou

Începutul neoficial al sezonului de vară atrage evenimente corporatiste la fel de mult ca şi sărbătorile din decembrie. Vremea caldă poate da naştere unor idei referitoare la organizarea unor petreceri însoţite de un consum decent de alcool, dacă se poate lângă piscine.

Codurile ţinutei de vară permit o ţinută mai lejeră.
Ce ar trebui să nu uite un angajator pentru acest tip de evenimente şi pentru îmbrăcămintea de vară?
1. În primul rând, există politici ale companiei în acest domeniu?
2. Politica angajatorului este la zi în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi a hărţuirii sexuale şi conţine referiri la faptul că programul de muncă include şi evenimente sponsorizate de companie?
3. Codul ţinutei este uşor de înţeles de către angaţi şi uşor de aplicat de către angajator?
4. Li s-a explicat angajaţilor care sunt aşteptările privind comportamentul decent la astfel de evenimente?
5. Stagiarii au fost înştiinţaţi de regulile companiei şi au fost sfătuiţi angajaţii cum să se comporte cu stagiarii?

Lista nu este exhaustivă, dar constituie un bun început pentru a evita "insolaţia" şi "arsurile" de mai târziu.

Vechii greci despre litigii şi costurile lor

"Războiul este ultimul lucru care se desfăşoară în conformitate cu programul"
Tucidide (c. 460 -c. 400 Î.Chr.) - Istoria războiului peloponeziac

Gestiunea ignoranţei

A început sezonul examenelor la facultăţile de drept, iar site-ul juridice.ro ne anunţă că în luna iunie se întâlnesc decanii facultăţilor de drept pentru a dezbate viitorul pregătirii studenţilor, printre altele.
Cele două evenimente îmi evocă faptul că în cadrul facultăţii nu am fost învăţat ce înseamnă o judecată bună. Şi nici nu mi-au fost predate acele abilităţi care fac parte din exerciţiul judecăţii.
În zilele de astăzi văd rezultatele acestei absenţe la mulţi dintre tinerii absolvenţi, fie asociaţi în diferite cabinete, fie auditori de justiţie – viitori magistraţi. Afişează o certitudine în cunoaşterea „literei negre al legii”, fără să îşi dea seama cât de ignoranţi sunt.
În realitate, eşti bun jurist când ştii ceea ce cunoşti şi ceea ce nu cunoşti şi unde este linia de graniţă dintre cele două.
Lipseşte gestiunea ignoranţei şi confuziei – o aptitudine absolut esenţială, ce trebuie dezvoltată de către un jurist. Niciodată nu cunoşti tot ceea ce trebuie să cunoşti în drept – „depinde” este răspunsul corect la multe din întrebările ce ţi se adresează.

În timpul facultăţii ni se cere să învăţăm pe de rost un meniu de opinii predigerate, cu doctrine scoase din context, cu citarea greşită a ceea ce s-a spus în hotărârile judecătoreşti, de cele mai multe ori în note de subsol.
„Jurisprudenţa nu este izvor de drept” încă li se mai predică studenţilor la facultăţile de drept. Nu discut de necunoaşterea rolului jurisprudenţei CEDO sau CEJ în această afirmaţie. Profesorii care fac acest tip de afirmaţii nu cunosc legislaţia românească în vigoare. Le recomand să citească o lege privind tehnica legislativă, în vigoare din 2000, care ar trebui să îi aducă la zi cu privire la rolul jurisprudenţei ca izvor de drept.

În consecinţă, în timpul facultăţii nu se citesc şi nu se discută dosare sau hotărâri, care le-ar permite studenţilor să se angajeze în exerciţiul neîntrerupt al deliberării. Şi nu mă refer la procese simulate, ci la exerciţiu de fiecare zi, în cadrul fiecărei materii.

În acest mod studenţii ar fi puşi în faţa unui litigiu concret şi ar fi obligaţi să aducă la viaţă din nou disputele, prin interpretarea rolului actorilor şi avocaţilor din „drama” originală. Ar fi forţaţi să vadă lucrurile din mai multe puncte de vedere, să îşi lărgească orizontul prin simpatia cu punctul de vedere pe care îl apără.
Mai mult, după ce a adoptat o poziţie partizană, studentul ar trebui întrebat un moment mai târziu care este părerea sa despre calitatea hotărârii judecătoreşti. Pentru a răspunde, trebuie să se rupă din legăturile empatice pe care şi le formase cu partea ale cărei le reprezenta, chiar dacă în mod imaginar, şi să examineze cazul dintr-un punct de vedere judiciar dezinteresat.
Tot acest exerciţiu are ca scop cultivarea acelor aptitudini de care are nevoie un practician al dreptului.

Citirea unei hotărâri întregi permite studentului să vadă întreaga anatomie a unui litigiu.
Porţiuni aparent nerelevante ale hotărârii supun studentul şi practicianul dreptului la alte probleme de drept şi contribuie la educaţia sa generală.
Cum spuneam, prea mulţi dintre absolvenţii facultăţilor de drept cred că dreptul reprezintă o serie de reguli. Chiar şi atunci când citesc hotărârile, caută reguli, fără să sesizeze că fiecare caz a avut avocaţi care nu s-au înţeles cu privire la regulă sau aplicarea acelei reguli. Această mentalitate de „care este regula” le distruge creativitatea şi le conferă o falsă percepţie cu privire la ceea ce este dreptul şi cum lucreză. În special, le lipseşte abilitatea de a vedea că situaţia de fapt din aceste „documente mari” şi „lungi” stă în centrul înţelegerii regulii.

Aceeaşi problemă din sistemul de referinţă al profesorilor: depinde de ceea ce vrei să predai. Profesorul are un anumit timp, finit, la dispoziţie şi anumite aşteptări cu privire la timpul şi energia pe care studenţii le investesc la cursuri şi seminarii. Le poate preda o serie de reguli nu prea mari şi nu prea multe sau îi poate învăţa să caute pentru ei, după multă luptă şi muncă, nuanţele dezvoltării unui număr mai redus de reguli.

Soluţia cea mai uşoară, cea aleasă este să furnizeze cu linguriţa un număr mare de reguli şi să nu ceară studenţilor să examineze dreptul în profunzime.

Ce ar fi de făcut, vorba lui Lenin?
Primul lucru: Clase mai mici, mai mulţi profesori, studiu individual mai mult. Aceste schimbări cer o schimbare în cultura organizaţională a facultăţilor de drept şi în „economia” acestora. Ceea ce este un alt mod de a spune că nu se va întîmpla acest lucru.
Dar pentru toţi acei studenţi la drept care îşi vor face timp să citească dosare şi hotărâri, schimbarea va aduce beneficii mari.
Ar însemna că trebuie să muncească mai mult. Cât de mult muncesc studenţii?

Dacă avem în vedere necesitatea memorării unui şir lungi de reguli, destul. Şi asta ne afectează viaţa când vin să lucreze alături de noi, pentru că deja cred că există o cale uşoară de a-şi face treaba. Nu există aşa ceva.
Ca practician trebuie să citeşti un volum imens de informaţie într-un timp scurt. Lucrul bun este că profesia de jurist este una competitivă. Cine înţelege regulile jocului, este răsplătit.

Păcat că facultăţile vor să se distanţeze, împreună cu studenţii lor, de această realitate.

Parcă am mai auzit asta

Patru jurişti se deplasau cu trenul de la Bucureşti la Timişoara. În timp ce trenul trecea prin Oltenia, se uită pe fereastră şi văd o oaie neagră.
Primul spune: " nu ştiam că sunt oi negre în Oltenia." Al doilea îl corectează: "Încă nu ştim asta, ştim doar că există o singură oaie neagră în Oltenia." Al treilea: "Nu, ştim doar că o parte a unei oi din Oltenia este neagră." Iar al patrulea jurist: "Nu, tot ceea ce ştim este că o parte a unei oi din Oltenia este neagră pentru trei minute."

Împărţinând dreptatea cu un ochi la alegeri

În New York Times din 25 mai a.c, Adam Liptak ne vorbeşte despre metodele folosite (clipuri electorale rasiste, sentinţe mai aspre în preajma alegerilor, şanse mai mari de a câştiga pentru reclamantul din statul în care se află judecătorul) în alegerile pentru judecători statali din SUA.

În paralel, este menţionată experienţa unui judecător francez de la Judecătoria Touluse din Franţa. Jean Marc Baissus are şi acum coşmaruri, după 24 de ani, când se gândeşte la examenul de admitere la ENM. Patru zile de teste scrise plus alte 5 zile pentru teste orale, toate urmate de 27 de luni de pregătire în cadrul şcolii de magistratură. Comparativ cu astfel de examen, absolvenţii INM din România nu ar trebui să se plângă de examenul de admitere...

În articol este menţionat şi un studiu întocmit de trei profesori ai Facultăţii de Drept, Universitatea din Chicago. Aceştia au încercat să cuantifice calitatea relativă a judecătorilor aleşi şi a celor numiţi din SUA. Concluzia este că judecătorii aleşi scriu mai multe hotărâri, iar cei numiţi scriu hotărâri de o mai bună calitate. Explicaţia: posturile de judecători aleşi atrag oameni capabil politic, iar posturile pentru judecători numiţi atrag oameni mai bine pregătiţi profesional. Oamenii politici oferă publicului ceea ce doreşte: hotărâri adecvate, dar nu strălucite, în cantitate mare.

CJCE s-a pronunţat în cartelul methioninei

Între 1986 şi 1999, Aventis SA şi filiala sa din Franţa, Degussa AG din Germania şi Nippon Soda din Japonia au participat la un cartel mondial, în cadrul căruia s-au înţeles cu privire la fixarea preţurilor şi schimbului de informaţii privind volumul de vânzări şi cote de piaţă pentru methionină.
Methionina este unul din cei mai importanţi aminoacizi folosiţi în procesarea mâncării pentru toate speciile de animale domestice.
Investigaţia Comisiei Europene a început în 1999, după ce a fost sesizată de către Aventis. În paranteză fie spus, Aventis a fost denunţătorîn cadrul celui mai mare cartel descoperit din istoria dreptului concurenţei – „cartelul vitamineler”, tot în 1999.
În 2002, Comisia Europeană a sancţionat Degussa cu o amendă de 118 milioane euro şi Nippon Soda cu 9 milioane euro.
În hotărârea din 2006, Tribunalul de Primă Instanţă a confirmat, în mare parte, decizia Comisiei. Hotărârea a fost apelată de către Degussa.

La 22 mai, CEJ a respins în întregime apelul, în cauza C-266/06, Degussa.
Sunt interesante argumentele folosite de către avocaţii societăţii germane, care denotă o bună cunoaştere jurisprudenţei Curţii de la Strasburg şi mai puţin a celei luxemburgheze.

Degussa a susţinut că:
a. Tribunalul de Primă Instanţă (TPI) a încălcat princicpiul certitudinii juridice (nulla poena sine lege certa) în ceea ce priveşte prevederi penale şi în consecinţă nu a admis că art. 15 al Regulamentului 17/62, care acordă o competenţă mărită Comisiei în stabilirea amenzilor, este nul.
b. TPI a distorsionat faptele în evaluarea duratei încălcării dreptului concurenţei, încălcând în acest fel prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil.
c. TPI a încălcat principiul proporţionalităţii stabilind baza de calcul a amenzii la valoarea de 30 milioane euro, deoarece cartelul a avut efecte minore asupra preţului methioninei. În acelaşi timp, TPI a încălcat dreptul la o hotărâre motivată prin reţinerea în cuprinsul acesteia a unor elemente contradictorii.

Concluzia: avocaţii români să îşi sfătuiască clienţii să nu facă parte dintr-un cartel la care Aventis este parte.

Nu este suficient să îţi afirmi credinţa în Dumnezeu

Directiva 2000/78/CE interzice discriminarea pe criteriul religiei sau credinţei, printre alte criterii. De la această interdicţie există o excepţie, cea a etosului organizaţiei. Conform acesteia, existenţa unei diferenţe de tratament între persoane este justificată dacă pentru organizaţia în cadrul căreia lucrează sau doreşte să lucreze cel discriminat, credinţa sau religia constituie o cerinţă ocupaţională reală şi legitimă.
În Marea Britanie, o organizaţie cu scopuri caritabile, finaţată şi de stat şi care oferă servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi, a încălcat legea britanică a egalităţii religioase din 2003, care implementează directiva în legislaţia naţională. Conducerea organizaţiei a obligat un manager să angajeze numai creştini şi a refuzat promovarea altor persoane, care nu erau creştini.
În cursul proceselor care au urmat, organizaţia s-a apărat susţinând că misiunea sa era să îl urmeze pe Christos.
Instanţa specializată sesizată a precizat:
„ 4.2.12...instanţa trebuie să ajungă la o concluzie despre natura etosului. Aceasta trebuie să fie o evaluare obiectivă – nu pârâtul trebuie să îşi definească singur etosul, care nu este în acord cu realitatea de pe teren.”
Directiva conferă drepturi şi angajaţilor români, nu numai celor din Marea Britanie. Instanţele româneşti sunt obligate să protejeze drepturile respective, şi să analizeze cu mare atenţie afirmaţiile angajatorului, chiar şi în ipoteza în care acesta crede în valori religioase.
În consecinţă, angajatorii români nu trebuie să îşi construiască politicile de angajare pe criterii religioase, sperând că vor scăpa de legislaţia egalităţii. Este valabil şi pentru biserici şi culte, atunci când acţionează în calitate de angajatori.

Employment Tribunal Shrewsbury, 12 mai, dosar 2901366/06, Sheridan v. Prospects for people with learning disabilities.

Tokyo Vice

Washington Post din 11 mai a.c. are în cuprinsul său un articol despre mafia japoneză.
Poliţia japoneză estimează că sunt 80 000 membri ai yakuzei. Cea mai puternică organizaţie este Yamaguchi-gumi, cunoscută şi sub denumirea de Wal-mart-ul yakuzei.
Yakuza face parte atât de mult din societatea japoneză încât societăţile comerciale deţinute de mafie sunt listate la bursă, cărţile de benzi desenate ale fanilor sunt vândute în magazine, iar şefii socializează cu prim –miniştrii.
Dar cea mai interesantă parte a articolului se referă la relaţia dintre poliţia japoneză şi FBI, care ne arată până unde poate merge competiţia între agenţiile de aplicare a legii.

Deşi FBI a trimis date, informaţii şi cereri despre mii de gangsteri japonezi, timp de decenii, poliţia niponă a răspuns doar la câteva cereri.

În replică, atunci când Todamasa goto, cunoscut şi sub denumirea de Gotti al Japoniei a fost nevoit să îşi facă un transplant de ficat în SUA, acesta a fost organizat de FBI. Americanii nu au anunţat autorităţile japoneze, dar au primit de la gangster dezvăluiri ale unor nume de companii fantomă şi de mafioţi japonezi, prin care erau spălaţi banii organizaţiei Yamaguchi-gumi.

În bătălia dintre pilonii Uniunii Europene, pilonul I învinge întotdeauna

Marea cameră a Curţii a fost ocupată în ultima vreme. Alături de hotărârea în cauza Impact, despre care am vorbit anterior, s-a pronunţat şi în cauza C-91/05, Comisia c. Consiliul.

La 12 iulie 2002, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în temeiul articolului 14 din Tratatul instituind Uniunea Europeană, acţiunea comună prin care era abrogată şi înlocuită Acţiunea comună 1999/34/PESC a Consiliului din 17 decembrie 1998, adoptată pe baza articolului J.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la contribuţia Uniunii Europene la combaterea acumulării şi proliferării cu caracter destabilizator a armelor uşoare şi a armelor de calibru mic (JO 1999, L 9, p.1).
Ulterior, Consiliul a adoptat Decizia 2004/833/PESC din 2 decembrie 2004 de punere în aplicare a Acțiunii comune 2002/589/PESC în vederea contribuţiei Uniunii Europene la ECOWAS în cadrul Moratoriului privind armele uşoare şi de calibru mic.
Comisia a formulat acțiune în temeiul articolului 230 CE şi a solicitat declararea deciziei, în special a titlului II din aceasta, ca nelegală și, prin urmare, inaplicabilă, deoarece nu a fost adoptată pe baza juridică adecvată.
Conform jurisprudenţei anterioare a Curţii, în temeiul articolului 47 UE, niciuneia dintre dispoziţiile Tratatului CE nu i se poate aduce atingere printr‑o dispoziție din Tratatul UE (C-176/03, Comisia/Consiliul, par. 38 şi C-440/05, Comisia/Consiliul, par. 52).

Potrivit Comisiei și Parlamentului European, combaterea proliferării armelor ușoare și a armelor de calibru mic, în măsura în care aceasta a devenit parte integrantă a politicii de cooperare pentru dezvoltare, este cuprinsă în sfera competențelor atribuite în acest domeniu Comunității aşa că decizia atacată ar fi trebuit adoptată în temeiul Tratatului CE.

Curtea a fost de acord cu Comisia şi a statuat că întrucât articolul 47 UE interzice adoptarea de către Uniune, pe baza Tratatului UE, a unei măsuri care ar putea fi în mod valabil adoptată în temeiul Tratatului CE, Uniunea nu poate recurge la o bază juridică din domeniul PESC pentru a adopta dispoziţii care se încadrează deopotrivă printre competenţele atribuite prin Tratatul CE Comunităţii.

CJCE nu dezleagă nodul gordian al interpretării conforme, dar îl slăbeşte...

În cadrul unui litigiu între sindicatul irlandez Impact al funcționarilor publici irlandezi și ministerele care încadrează în muncă acești funcționari, având ca obiect condițiile privind remunerațiile și pensiile aplicate acestor funcționari, instanţa irlandeză a solicitat interpretarea Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).
Pe lângă răspunsurile interesante pentru cei preocupaţi de politica socială a Comunităţii, Curtea face referire şi la doctrina interpretării conforme în paragrafele următoare ale cauzei C -268/06, Impact:

„99 Cerința unei interpretări conforme a dreptului național este într‑adevăr inerentă sistemului Tratatului CE, în măsura în care aceasta permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului comunitar atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (a se vedea în special hotărârile citate anterior Pfeiffer și alții, punctul 114, și Adeneler și alții, punctul 109).
100 Cu toate acestea, obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează și aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, în special de principiile securității juridice și neretroactivității, și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național (a se vedea hotărârea din 8 octombrie 1987, Kolpinghuis Nijmegen, 80/86, Rec., p. 3969, punctul 13, precum și hotărârea Adeneler și alții, citată anterior, punctul 110; a se vedea, prin analogie, și hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, Rec., p. I‑5285, punctele 44 și 47).
101 Principiul interpretării conforme impune, cu toate acestea, ca instanțele naționale să facă tot ce se află în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea, în vederea garantării efectivității depline a directivei în discuție și în vederea identificării unei soluții conforme cu finalitatea urmărită de aceasta (a se vedea hotărârile citate anterior Pfeiffer și alții, punctele 115, 116, 118 și 119, precum și Adeneler și alții, punctul 111).”

Statisticile confiscărilor la frontierele externe ale UE

Comisia Europeană a publicat datele statistice pentru 2007 privind confiscarea de mărfuri contrafăcute.
În conformitate cu art. 8 al Regulamentului Comisiei 1891/2004, statele membre trebuie să raporteze trimestrial Comisiei statistici privind mărfurile contrafăcute confiscate. În statistici sunt incluse numai mărfurile terţilor interceptate conform procedurilor Regulamentului Consiliului 1383/2003. În plus, contrafacerea trebuie să fie confirmată de către deţinătorii drepturilor de proprietate intelectuală.
Ce rezultă din studiu:
a. china rămâne cel mai mare producător de falsuri confiscate.

b. numărul cosmeticelor, medicamentelor şi jucăriilor contrafăcute a crescut. Georgia (fosta republică sovietică) este cel mai mare furnizor de cosmetice false, iar Turcia cea mai mare sursă de produse alimentare şi băuturi falsificate.
c. În cazul medicamentelor, Elveţia este pe primul loc, urmată de India şi Emiratele Arabe Unite. Elveţia apare pe primul loc datorită confiscării unui singur transport uriaş de medicamente. Cel mai contrafăcut medicament - Viagra.
d. Ţigările şi hainele sunt cele mai des confiscate mărfuri contrafăcute.
e. În România au fost confiscate 5% din numărul total al produselor contrafăcute şi s-au încheiat cu succes pentru autorităţi 303 de proceduri. Eu aş adăuga un „doar”.

Raportul se găseşte pe site-ul Comisiei la:

ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/customs/customs_controls/

counterfeit_piracy/statistics2007.pdf

Pantalonii care au îmbrăcat sau au schimbat lumea

La 20 mai 1873 a fost aprobat brevetul pentru pantalonii întăriţi cu capse de cupru în jurul taliei şi al buzunarelor, denumiţi blue jeans.
Yacob Youphes (care şi-a schimbat ulterior numele în Jacob Davis), un imigrant leton, lucra în calitate de croitor în Reno, Nevada. După cererea unei soţii disperate de modul în care soţul distrugea pantalonii de lucru, a avut ideea folosirii capselor de cupru pentru a întări pantaloni de denim folosiţi la muncă. Deoarece materialul îl cumpăra de la Levi Strauss & Co. din San Francisco, Davis i-a oferit lui Strauss posibilitatea să ceară împreună un brevet. Taxele ce însoţeau cererea urmau să fie plătite de către Strauss.
Acesta a fost începutul unei frumoase prietenii.
Blue jeans (o denumire greşită, deoarece pantalonii erau din denim şi nu din materialul uşor de bumbac cunoscut sub denumirea de jeans) au avut un success imediat şi s-au vândut ca pâinea caldă cu 3 dolari bucata (50 dolari în banii de acum).
Sursa: : Levi Strauss & Co.

Drepturile fundamentale ale persoanei juridice şi sabia procesului echitabil

O hotărâre foarte interesantă a fost pronunţată de către o instanţă specializată din Londra, EMPLOYMENT APPEAL TRIBUNAL, la 22 ianuarie 2008.
Faptele sunt destul de neobişnuite. Reclamanta a lucrat în cadrul unei societăţi de telecomunicaţii britanice, până în 2003, când a fost concediată. Reclamanta suferea de sindromul oboselii cronice, aşa că, în 2004, a introdus o plângere în faţa instanţei pentru încălcarea Legii pentru combaterea discriminării pe criteriul dizabilităţii.
Dosarul nu şi-a urmat cursul firesc, deoarece reclamanta nu s-a prezentat la niciun termen, datorită bolii.
Instanţa de apel a respins acţiunea deoarece nu se respecta dreptul la un proces corect al pârâtului, prevăzut de art. 6 CEDO. Timp de patru ani nu a existat posibilitatea ca reclamantul să fie audiat şi nici nu există şanse ca acest lucru să se întâmple în viitor.
Într-un astfel de caz, dreptul unei persoane de a fi ascultată (reclamanta) trebuie să fie balansat cu dreptul altei persoane (pârâta) la un proces corect, desfăşurat într-un interval de timp rezonabil.
Prevederile art. 6 CEDO sunt disjunctive, iar cele trei garanţii oferite de articol sunt separate, spune instanţa în paragraful 45 al hotărârii.
Decizia poate fi găsită la employmentappeals.gov.uk, cu numărul Appeal No. UKEAT/0222/07/CEA.

D/P PJH Law blog.

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei III

Ultima parte din saga Cărţii Albe a Comisiei Europene.
1. Comisia recomandă codificarea dimensiunilor prejudiciului, pentru a clarifica ceea ce poate cerut pentru:
a. prejudiciul efectiv produs de o creştere a preţului în dauna concurenţei şi
b. pierderea de profit ca urmare a reducerii vânzărilor, incluzând dreptul la dobândă.
2. În acţiunile intentate de către cumpărătorii direcţi, pârâtul trebuie să beneficieze de „apărarea transferului” adică: reclamantul care a cumpărat mărfuri de la un cartel la un preţ mai mare şi a transferat acest preţ clienţilor săi nu trebuie să benficieze de îmbogăţire fără justă cauză.

Dacă un cartel creşte preţul unei mărfi cu 10 RON, iar reclamantul revinde marfa la un preţ care este mai mare doar cu 5 RON faţă de preţul existent înainte de intervenţia cartelului, acesta a transferat doar jumătate din suprapreţ, aşa că prejudiciul va fi doar de 5 RON şi nu de 10. Sarcina probei aparţine pârâtului: acesta trebuie să demonstreze că reclamantul a transferat suprapreţul sau o parte din acesta.
3. Cumpărătorii indirecţi ar trebui să se poată baza pe prezumţia relativă conform căreia suprapreţul practicat în mod ilegal le-a fost transferat în totalitate.

În conformitate cu exemplul de mai sus, cumpărătărul indirect poate să afirme că prejudiciul este de 10 RON, chiar dacă i-au fost transferaţi numai 5 RON.

Justificarea: cumpărătorii care se află la capătul lanţului de distribuţie sau aproape de capăt sunt cei mai afectaţi de încălcarea normelor de concurenţă dar, având în vedere distanţa dintre aceştia şi fapta în sine de încălcare a normelor, este foarte greu pentru cumpărătorii respectivi să aducă probe suficiente cu privire la existenţa transferului de suprapreţuri ilegale pe traseul lanţului de distribuţie, precum şi cu privire la amploarea acestui transfer.
4. Sunt două propuneri ale Comisiei în ceea ce priveşte termenele de prescripţie. Perioada de prescriere să nu înceapă să curgă:
a. în cazul unei încălcări continue sau repetate, înainte de data la care încetează încălcarea
legii;
b. înainte de a se presupune, în mod întemeiat, că persoana prejudiciată ca urmare a încălcării legii are cunoştinţă de acest fapt, precum şi de prejudiciul care i-a fost creat.
5. În cadrul acţiunilor în despăgubire introduse de persoane fizice sau juridice trebuie să se ia măsuri adecvate de protecţie a confidenţialităţii declaraţiilor date de întreprinderi, prezentate într-o cerere de clemenţă, astfel încât să se evite plasarea solicitantului acestei cereri într-o situaţie mai puţin favorabilă decât a co-autorilor la încălcarea normelor concurenţei.

În caz contrar, riscul divulgării informaţiilor prezentate de un solicitant al clemenţei ar putea avea un efect negativ asupra calităţii informaţiilor comunicate de acesta ori chiar descurajarea unei persoane care a încălcat normele concurenţei de a solicita aplicarea măsurilor de clemenţă.
Prin urmare, Comisia propune ca protecţia respectivă să se aplice:
a. tuturor declaraţiilor din partea întreprinderilor, prezentate de către toţi solicitanţii
măsurilor de clemenţă în legătură cu o încălcare a articolului 81 din Tratatul CE (precum
şi atunci când se aplică în paralel legea naţională în domeniul concurenţei);
b. indiferent dacă cererea de clemenţă este acceptată sau respinsă ori dacă nu are drept efect adoptarea unei decizii de către autoritatea din domeniul concurenţei.

Altele

Howlin Wolf pe Youtube cu Dust my Broom.
Listen, peoples, I'm gonna show you how to play the blues...

Acolo unde este mare există şi piraţi

La 10 martie 2008, preşedintele Comisiei Europene, J. Barroso a ţinut o cuvântare la summit-ul global anti-contrafacere, cu titlul „Calculând costurile contrafacerii: falsurile costă mai mult.”
Redăm un fragment din cuprins: cea mai bună cale să îi determinăm pe consumatori să realizeze pericolul pirateriei este să „creştem conştiinţa costurilor ascunse ale produselor contrafăcute”.
Aye! Vast program!

Preşedinţii şi discriminarea

Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, eurosceptic declarat, a refuzat să promulge o lege privind combaterea discriminării. Legea, care transpunea prevederi din mai multe directive europene, urmărea să asigure acces egal la muncă, educaţie, avantaje sociale şi altele, interzicând discriminarea pe mai multe criterii.

Din argumentele lui Klaus:

-"directivele europene sunt instrumente politico-juridice",

-"legea nu aduce nimic nou şi este un manual anti-discriminare cu scop ideologic şi nu juridic",

- "nu aşa trebuie să fie legile, ele trebuie să stabilească drepturi şi obligaţii, nu să răspândească instrucţiuni şi cunoaştere".

E ceva în aer care îi afectează numai pe preşedinţii de ţară din Europa centrală şi răsăriteană.

Sursa - ceskenoviny.cz din 16 mai.

Decizia Curţii Supreme a Californiei privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex

Ieri, Curtea Supremă a statului California s-a pronunţat pozitiv asupra întrebării dacă refuzul de a desemna relaţia oficială a unui cuplu de acelaşi sex cu denumirea de căsătorie încalcă prevederile Constituţiei californiene.

Probabil că decizia va da naştere unor dispute, care la o extremă vor sublinia bucuria cuplurilor de acelaşi sex, iar la alta că e un atac la adresa unei instituţii vechi de mii de ani.

Fără a avea pretenţia că am citit cu atenţie cele 172 pagini ale deciziei, cred că dezvoltarea cea mai importantă este reprezentată de recunoaşterea, pentru prima dată în jurisprudenţa americană, a faptului că discriminarea pe criteriul orientării sexuale este supusă unei analize judiciare stricte, spre deosebire de un test întemeiat pe baze raţionale, care ar pemite discriminarea justificată de obiective legitime (pag. 95-101 ale opiniei majoritare).

Doresc să subliniez ceea ce este interesant din punctul de vedere al scrierii judiciare:

- decizia este scrisă aliniat la stânga, dar nu şi la dreapta. Se pare că este rezultatul unei noi teorii în materie de legal writing, conform căreia acest mod de aşezare în pagină permite o mai uşoară citire a textului;

- rândurile nu mai sunt numerotate. Spre deosebire de hotărârile româneşti, unde nici măcar paragrafele nu sunt numerotate, cele din sistemul american aveau fiecare rând al hotărârii numerotat - în mai multe state şi la nivel federal.

- unele pagini au mai multe note de subsol decât text.

- argumentaţia, modul în care curg argumentele pe pagini, chiar dacă nu eşti de acord cu ea (ele), este profesionist făcută. De exemplu, nu sunt de acord să începi cu argumente de policy, aşa cum fac ei aici.

Decizia In re Marriage cases poate fi găsită la: courtinfo.ca.gov/opinions/documents/S147999.

CSI stick

Paraben Corporation, un furnizor american de tehnologie pentru analiză criminalistică a datelor digitale, a anunţat lansarea pe piaţă a unui stick ce poate colecta, în urma unei simple apăsări de buton, toate datele dintr-un telefon mobil - apeluri, agendă, sms, mesaje multimedia.

Având preţul de 199 dolari SUA şi ţinând cont de procedurile pentru achiziţii publice, cred că va fi folosit mai întâi de hoţii de date şi identitate.

Chiar dacă va intra mai târziu şi în arsenalul poliţiştilor şi procurorilor, poate că e timpul pentru începutul unei noi doctrine a incidentelor din timpul percheziţiilor.

Chiar şi acela care nu se aventurează în lume îi va găsi corupţia în dulapul de acasă

Financial Times, în numărul din 10/11 mai 2008, ne informează că fostul preşedinte al companiei Siemens este cercetat de către procurorii din Munchen în scandalul de corupţie care palnează asupra Siemens de 18 luni.
Heinrich von Pierer, unul din cei mai proeminenţi oameni de afaceri germani, este cercetat pentru o contravenţie, aceea că nu şi-a îndeplinit datoria de a supraveghea corporaţia.
În cursul cercetărilor care privesc mai multe infracţiuni de dare de mită, în valoare de 1,3 miliarde euro şi 270 de suspecţi, nu au fost găsite dovezi care să indice săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către fostul preşedinte al Siemens. Sancţiunea prevăzută de legea germană pentru o astfel de faptă este o amendă.
Acest tip de răspundere pentru culpa in vigilando a conducătorului întreprinderii, atunci când subordonaţii comit infracţiuni de corupţie, face parte şi din legislaţia românească, sub influenţa celei a Uniunii Europene (Convenţia PIF, de exemplu). Nu am auzit de investigaţii în materie şi de sancţiuni.

Despre ignoranţă, protecţia oferită de stat împotriva ei şi reductio ad absurdum

O discuţie cu un prieten referitoare la o eroare cognitivă căreia i-a făcut multă publicitate ziarista Marylin vos Savant, din SUA, a determinat acest mesaj.

În ce constă eroarea:
Să presupunem că participi la la un joc televizat şi ţi se oferă posibilitatea să alegi între trei uşi. În spatele unei uşi se află un autoturism, iar în spatele celorlalte două se află capre. Alegi uşa nr. 1, iar gazda jocului, care ştie ce se află în spatele uşilor, deschide uşa cu nr. 3, să spunem, în spatele căreia se află o capră. Eşti întrebat: „vrei să alegi uşa nr. 2?” Eşti mai avantajat dacă îţi schimbi alegerea făcută iniţial?

Majoritatea votanţilor au puţine informaţii cu privire la alegerile pe care le fac atunci când introduc votul în urnă. Problema cu acest tip de ignoranţă nu este că votanţii vor adopta decizii greşite, ci că vor vota împotriva propriilor interese. John Zaller în „Nature and origin of mass opinion” ilustrează foarte bine această tendinţă: în sondaje efectuate în anii 80, cetăţeni americani care se descriau singuri ca „vulturi” sau „porumbei” aveau opinii aproape identice din punct de vedere statistic cu privire la ajutorul american acordat forţelor para-militare „contras” din Nicaragua, deoarece nu ştiau cine erau contrasii.
În aceste condiţii, votul universal este echivalent cu a alege între uşa 1 şi uşa 2 din cadrul jocului televizat, fără a avea idee ce se află dincolo de uşă.
Dincolo de retorica ce se poate naşte împotriva unor asemenea idei eretice despre democraţie, care este raţionamentul care permite ca un asemenea sistem să fie apărat?

Deoarece este paradoxal ca intervenţia statului într-un anumit domeniu să fie tratată ca fiind dăunătoare, iar intervenţia statului în alt domeniu să devină, prin magie, benefică.
Este ciudat că legislaţia şi dreptul nu au încredere în judecata cetăţenilor în ceea ce priveşte tranzacţii comerciale obişnuite, dar au încredere în ceea ce priveşte judecata în tranzacţii politice. Legislaţia reglementează strict calitatea autoturismelor, mâncării, medicamentelor şi produsele destinate consumului, în general, în temeiul teoriei conform căreia consumatorii nu sunt capabili să evalueze corect produsele.
Libertatea de exprimare interzice însă o reglementare asemănătoare pe piaţa politică, în aparenţă întemeiată pe teoria că ignoranţa poate fi mai uşor tolerată în probleme precum crize fiscale, inflaţie şi stat captiv al intereselor particulare decât în cazul cumpărării unei paste de dinţi. Piaţa politică este caracterizată de aceleaşi asimetrii ale informaţiei, prejudecăţi, ignoranţe şi dereglări ca orice altă piaţă a unui produs.
O explicaţie a intervenţiei statului în tranzacţiile comerciale ar consta în necesitatea de a feri cetăţenii de produse care i-ar putea ucide, dar nu îi descurajează să cumpere produse stupide, de care nu au nevoie sau care acţionează împotriva intereselor majore ale cumpărătorilor. Interzicerea declaraţiilor politice şi a articolelor mincinoase din ziare poate că i-ar ajuta pe cetăţeni, dar ar presupune o asemenea intensitate a intervenţiei statului, pe care nu cred că e dispus să o suporte nimeni.

Răspunsul la întrebarea iniţială: da, trebuie să îţi schimbi alegerea. Prima uşă are 1/3 şanse de câştig, dar a doua uşă are 2/3 şanse. Inutil de precizat că majoritatea celor întrebaţi a răspuns că nu îşi schimbă opţiunea.

A venit timpul pentru o analiză statistică serioasă a sistemului judiciar?

Concepţia noastră asupra modului în care funcţionează sistemului judiciar ar trebui să se întemeieze nu numai pe încercarea de a defini care sunt nevoile cetăţenilor în acest domeniu, ci şi pe date statistice de natură să permită şi o evaluare cantitativă, nu numai una normativă.
Dificultatea creşte atunci când constatăm că ambii piloni ai concepţiei sunt interdependenţi şi de natură să se transforme în factori endogeni ce influenţează indicatorii sistemului.
De exemplu, care sunt aşteptările societăţii cu privire la activitatea unui procuror? Nu cumva impun un anumit model al procurorului, model ce poate fi supus abuzului?Să presupunem că, toate celelalte condiţii fiind egale, e bine să ai procurori care câştigă cazurile supuse judecăţii şi obţin condamnări.
În paranteză fie spus, toate celelalte condiţii nu sunt egale. Dacă un procuror, din greşeală sau intenţionat, trimite în judecată o persoană nevinovată, atunci aş prefera ca instanţa să nu fie prea convinsă de dosarul său.
Dar să admitem că toate condiţiile sunt egale.

Din sistemul de referinţă al publicului, procurorii au un rol dublu:

a. de a decide care din cazuri vor fi trimise instanţei şi

b. de a convinge instanţa să condamne inculpaţi.
Acest dublu rol este de natură să complice efortul de evaluare a activităţii lor. La prima vedere, ar fi natural să presupunem că rata condamnărilor obţinute de procuror (definită ca raportul dintre condamnări şi cauze trimise în judecată) ar reprezenta competenţa acestuia, în sensul obişnuit al cuvântului.
Totuşi, procurorii aleg ce dosare să trimită în instanţă. Dacă trimit numai dosarele “puternice”, aceştia vor avea rate ale condamnării înalte.

Acestei porniri “interioare” i se adaugă şi presiunea unor factori exogeni. Având judecători “ostili”, nu discutăm din ce motive, procurorii vor cheltui mai multe resurse pentru obţinerea unei condamnări. Rezultatul acestei atitudini a judecătorilor face procurorii mult mai selectivi în trimiterea dosarelor la instanţă, pentru a avea o rată a condamnărilor mai mare.
Revin la pornirea interioară: ea se datorează unei probleme clasice. Procurorii sunt dependenţi de societate (politicieni plus cetăţeni). Dar acest public nu ştiu câte cauze potenţiale pot exista şi are dificultăţi în evaluarea numărului de condamnări pe care procurorii le pot obţine. Numărul absolut de condamnări nu are înţeles pentru omul obişnuit sau pentru politician şi dat fiind numărul de arestări şi trimiteri în judecată care se petrec oriunde în România, comparativ cu numărul total de infracţiuni, nici măcar rata condamnărilor nu este un număr relevant.
În acest sistem complicat pentru neprofesionist, rata condamnării induce un înţeles oarecare în toată problema. Aşa că procurorul se poate concentra pe variabile pe care le societatea le poate măsura mai bine şi prea puţin pe alte obiective. Aceste variabile reprezintă doar ce crede publicul că ar trebui măsurat (credinţă cu care majoritatea procurorilor sunt fericiţi să fie de acord) şi nu ne comunică modul în care sunt selectate cazurile ce sunt trimise în instanţă şi criteriile folosite pentru selecţia cazurilor.

Aceste din urmă variabile sunt la fel de importante ca şi rata condamnărilor şi de natură să ne comunice mult mai mult despre modul în care funcţionează parchetele.

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei II

Continuăm cu detalii din Cartea Albă a Comisiei Europene:
1. Cumpărătorii indirecţi au acum calitate procesuală activă. Oricum această prevedere face parte deja din acquis-ul comunitar, ca urmare a hotărârii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza Manfredi. De exemplu: o întreprindere din sectorul construcţii cumpără ciment de la un cartel al cimentului şi transmite o parte din preţul crescut cumpărătorului casei. Cumpărătorul are dreptul să ceară despăgubiri
2. Compensaţiile colective vor fi fi facilitate, întrucât deseori prejudiciul este difuz (ca şi în cauza Manfredi, sute sau mii de oameni pot fi victime ale unui cartel, dar fiecare pagubă are valoare mică). Două mecanisme sunt propuse:

a. acţiuni introduse de entităţi calificate (de ex. asociaţii ale consumatorilor) şi
b. acţiuni colective în care reclamanţii pot decidesă îţi combine acţiunile în una singură.

3. Accesul la mijloacele de probă va fi asigurat de către instanţele naţionale care vor avea competenţa de a dispune ca pârâtul/pârâţii să dezvăluie anumite probe. Aceasta se va întâmpla atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii: nu există posibilitatea de a se asigura dovezile prin alte mijloace, anumite categorii de dovezi sunt identificate şi dezvăluirea lor este relevantă pentru cauză, necesară şi proporţională. Aici este redundantă enumerarea din text - testul proporţionalităţii presupune şi analiza necesităţii. În plus, sancţiuni pentru refuzul pârâtului de a se supune dispoziţiilor instanţei, inclusiv opţiune pentru instanţă de a concluziona în defavoarea pârâtului dacă refuză să prezinte dovezi.
4. Instanţele naţionale vor fi obligate să respecte analiza factuală efectuată de autorităţile naţionale de concurenţă. Adică un reclamant român poate introduce o acţiune în faţa instanţei româneşti, după ce autoritatea din Marea Britanie (OFT) a luat o decizie finală.
5. Pârâtul răspunde pentru prejudiciul produs, dacă nu face dovada că încălcarea a fost produsă ca urmare a unei „erori scuzabile”. O eroare este scuzabilă dacă „o persoană rezonabilă aplicând un standard înalt de diligenţă nu ar fi fost conştientă că acel comportament restricţionează concurenţa”. reprezintă o reflectare a principiului eficienţei din dreptul comunitar de natură să armonizeze legislaţia statelor membre în ceea ce priveşte culpa.

Nu este vorba de 30 grame de mătase sau caşmir

France presse informează că în decembrie 2007 autorităţile daneze au permis magistraţilor musulmani (doamnelor) să poarte baticuri în sala de şedinţă. Un partid de dreapta din Danemarca a descoperit acest lucru în luna mai 2008 şi a lansat o campanie publicitară în presa naţională prin care se opune acestei practici. În cadrul campaniei, baticurile sunt numite „văluri ale tiraniei”.
În replică, ministrul danez al justiţiei spune că un comitet studiază noi reguli care vor impune judecătorilor să nu poarte orice simbol religios care să afecteze neutralitatea instanţelor. Păi, asta nu include şi crucile creştine?

Mă întreb cum ar fi respectată o astfel de regulă în instanţele româneşti, unde găsim o bonanza de biblii, cruci de lemn şi icoane în săli de şedinţe şi birouri ale magistraţilor, precum şi un el dorado de cruci afişate la gâtul judecătoarelor şi judecătorilor.

Libertatea şi apatia sunt incompatibile*

Institutul Cato (cato.org) a anunţat că Yon Goicoechea a câştigat premiul Milton Friedman pentru Progresul Libertăţii.
Yon G. este student al facultăţii de drept din cadrul universităţii catolice Andres Bello, Venezuela. În acelaşi timp este şi liderul mişcării studenţeşti care, în decembrie 2007, l-a împiedicat pe Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, să câştige referendumul ce i-ar fi conferit puteri dictatoriale.

* Mario Vargas Llosa, după ce a auzit vestea.

Microsoft retrage oferta pentru Yahoo

1. Ce spune asta despre economie în general şi fuziuni şi achiziţii, în particular? Nimic. Microsoft a dorit să cumpere ieftin Yahoo. Steve Ballmer, CEO Microsoft, este zgârcit.
2. Ce se va întâmpla luni cu preţul acţiunilor Yahoo? Vor scădea pentru că arbitrajorii îşi vor vinde investiţiile pe termen scurt.
3. Va fi chemat în judecată consiliul de administraţie al Yahoo? Da şi nu.
Consiliul este deja pârât în procese:
A. în care unii acţionari susţin că trebuia să accepte oferta Microsoft,
B. alţi acţionari susţin că Yahoo favorizează Microsoft.
Puţine şanse de reuşită pentru ambele categorii.

„Era o zi luminoasă şi rece de aprilie şi orologiul bătuse treisprezece”*

La 30 aprilie 2008, Curtea Supremă Federală Germană a menţinut decizia Curţii de Apel Koln, prin care era admisă o cerere de ordonanţă preşedenţială privind blocarea unei platforme electronice pentru licitaţii.
Reclamantul din dosarul de fond produce şi vinde ceasuri marca Rolex. Terţi vânzători au oferit ceasuri contrafăcute, marcate în mod vizibil cu inscripţia „fake Rolex watches” pe platforma de internet pentru licitaţii a pârâtului.
Între reclamant şi pârât au existat mai multe litigii, anterioare ordonanţei preşedenţiale, iar pârâtul avea cunoştinţă de existenţa mărfurilor contrafăcute.
Răspunderea casei de licitaţii rezultă din faptul că a făcut posibilă oferirea de produse care încălcau marca de comerţ, chiar dacă pârâtul nu era persoana care vindea produsele. Pârâtul trebuia să ia toate măsurile tehnice posibile pentru a împiedica existenţa ofertelor de mărfuri ce încalcă proprietatea intelectuală pe platforma electronică Ricardo.
Numărul dosarului: Bundesgerichtshof, I. Zivilsenat, I ZR 73/05 – Internet-Versteigerung III, 30.04.2008

* George Orwell, 1984

Discriminarea ca un cartel

La 24 aprilie 2008, în Financial Times, sub semnătura lui Helen Mess, a fost publicat un articol despre discriminarea pe criteriul de gen la locul de muncă. Este subliniat faptul că femeile au devenit un motor al creşterii economice globale, mai mult în Asia decât în Europa occidentală, criteriul relevant fiind posturile de conducere ocupate de femei.
„Dominanţa bărbaţilor pe piaţa forţei de muncă are efectele unui cartel: împiedică funcţionarea normală a pieţei prin interzicerea accesului femeilor talentate la funcţiile de conducere. Reţeaua de complicităţi a bărbaţilor trebuie destrămată ca orice cartel.”
În magistratura română nu cred că avem probleme de această natură: au existat femei ministru, avem procuror general şi preşedinte al CSM femei, există conducători de parchete şi judecătorii femei.
Nu am auzit de decani ai barourilor femei, ceea ce nu înseamnă că nu ar fi posibil. Mă întreb ce spune asta despre avocatură, o fi vorba de un cartel?

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei (I)

În ultima decadă au avut loc transformări substanţiale în dreptul comunitar al concurenţei. Anii ce vin vor produce, pentru o anumită parte a acestei ramuri de drept, alte transformări. Acestea vor afecta activitatea legiuitorului comunitar şi a celui naţional, a consumatorilor, a societăţilor comerciale, magistraţilor şi avocaţilor.

În acelaşi timp modificările vor asigura o pâine albă şi doctrinarilor de prin alte părţi.

La începutul lunii aprilie 2008, Comisia Europeană a publicat Cartea Albă privind acţiunile în despăgubire pentru încălcarea normelor europene de concurenţă.
O Carte albă are rolul de a implica persoanele interesate în procesul de consultare premergător adoptării unor politici sau acte comunitare.
Cartea albă (cu varianta şi în limba română) şi alte documente însoţitoare se găsesc pe pagina de internet a Comisiei, secţiunea concurenţă.

Intenţiile Comisiei Europene în domeniu se fundamentează pe 3 principii:
a. Al compensaţiei depline,
b. Al cadrului legislativ ce se bazează pe o abordare europeană şi
c. menţinerea unui cadru de aplicare a aplicare eficientă a normelor concurenţei de către Comisie şi autorităţile naţionale din domeniul concurenţei.

Primul principiu se bazează pe o anumită parte a literaturii de specialitate privind teoria dreptăţii, conform căreia acţiunea în despăgubiri se întemeiază pe principiul dreptăţii corective (despre care vom vorbi în alt mesaj) şi nu pe cel al descurajării optime. Practic, va fi preferată metoda colectării cât mai multor acţiuni posibile şi nu cea prin care se restrânge numărul acestora la cele care au cele mai multe şanse de reuşită.
Al doilea are ca scop să îndepărteze teama unei abordări americane a problemei, cu daune punitive, onorarii mai mari decât despăgubirea şi alte proceduri ce sparie gândul unui jurist de pe continentul european.
Al treilea are în vedere faptul că prea multe acţiuni în despăgubire pot pune în primejdie programul de clemenţă al Comisiei Europene: dacă o întreprindere denunţă cartelul din care face parte va fi nevoită să plătească, ulterior, sume uriaşe ca despăgubiri, ar putea decide că este mai bine să ţină secretă participarea la cartel.

D/P pentru doamnele de la eu-ro jurnal.

Aici sunt dragoni

Legea spaniolă privind comerţul electronic permite autorităţilor judiciare să blocheze accesul la un website în scopul protejării ordinii publice.

Într-un dosar spaniol menţionat de ziarul El Pais, ordinea publică include protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi protecţia consumatorilor, în situaţia vânzării de mărfuri contrafăcute în Spania.
Un importator din China deţinea un website adresat consumatorilor spanioli, prin intermediul căruia erau vândute articole sportive contrafăcute la preţuri foarte mici.

Sunt curios cum este pusă în practică ordonanţa judecătorului de instrucţie spaniol, prin care a fost dispusă încetarea conectării din Spania la acel site.

Avocat sancţionat cu scrierea unui articol pentru o revistă de drept

În SUA, un judecător federal din districtul de vest al Oklahomei a stabilit că avocatul unei companii de asigurări a fost „foarte neprofesionist” în corespondenţa cu consilierii juridici ai acestei societăţi. Selecţie: „comentariile voastre mă fac să adorm”, „aţi putea să nu spuneţi ceva important în mai puţin de o pagină?”, „te rog, stai tăcut ca o floare în vază într-un colţ de cameră.”
Judecătorul i-a ordonat avocatului să trimită Jurnalului Baroului American un articol privind profesionalismul şi civilitatea în cadrul procesului.
Mă întreb ce se va întâmpla dacă revista refuză să publice articolul.
D/P Alan Childress de la Legal profession blog.

Teoria conspiraţiei, comunicarea şi magistraţii

La 30 aprilie 2008, Institutul de Politici Publice a publicat Barometrul sistemului judiciar românesc - 2008. Materialul poate fi găsit la ipp.ro
Ce rezultă din barometru: veşti bune, aşa şi aşa şi veşti proaste.

Veştile bune: 77,4% din magistraţii intervievaţi consideră că unificarea practicii judiciare este un indicator foarte important şi important pentru evaluarea activităţii magistraţilor. 70,5% consideră că unificarea practicii judiciare este în foarte mare măsură importantă pentru îmbunătăţirea activităţii sistemului judiciar. Vestea proastă care vine după cele două bune este că niciun magistrat nu indică unificarea ca fiind unul din lucrurile bune ce se vor întâmpla în următorii doi ani în cadrul sistemului.

Veşti proaste:
a. Un magistrat din 10 nu a avut timp sau nu a considerat că este necesar să participe la activităţi de formare profesională.
Nu aş dori să fiu un justiţiabil care să întâlnească aşa magistraţi.
b. 71% consideră că pentru promovarea în funcţii de execuţie este importantă testarea cunoştinţelor practice. 76% consideră că pentru promovarea în funcţii de conducere sunt importante aptitudinile de comunicare.
Comunicarea e o stradă cu un singur sens, s-ar părea, de la şef la subaltern. Aptitudinile de comunicare nu sunt importante în sala de judecată sau în biroul procurorului, pentru cei care nu sunt şefi.

Veşti aşa şi aşa: jumătate din magistraţi au lucrat înainte în calitate de consilieri juridici şi o treime în calitate de avocaţi. O treime au absolvit Institutul Naţional al Magistraturii.

Teoria conspiraţiei: jumătate din procurori şi 44% din judecători consideră că sistemul de repartizare aleatorie poate fi influenţat sau viciat. În acelaşi timp, 57% din magistraţi consideră că procesul de repartizare este total transparent şi 24% consideră că este foarte mult transparent.
Nu pot decât să concluzionez că ne aflăm în prezenţa unei transparenţe opace.

Foarte bune comentariile din barometru aparţinând Octaviei Spineanu Matei, lui Mihai Selegean şi Florin Streteanu.
Citiţi barometrul: e adevărat că nu e tot tortul pentru eternitate, ci doar o felie pentru 3 minute, dar merită.

Protecţia datelor personale în campania electorală şi nu numai

Dezbaterile recente din presă dezvăluie, a câta oară, modul în care nu sunt protejate datele personale în România. Am în vedere ingineria de la ASE, prin care instituţia respectivă a furnizat mii de date personale unei bănci, precum şi telenovela candidaturii domnului Sorin Oprescu la primăria Bucureştiului, în care unele persoane au aflat cu surprindere că datele furnizate unor instituţii sau societăţi comerciale au apărut pe lista de susţinători a politicianului.
Interesant este faptul că sunt persoane care află cu surprindere acum că şapte zile din şapte, 24 ore din 24, în cadrul bazelor de date sunt strânse informaţii despre ele şi că acele informaţii sunt prost gestionate sau vândute. Aceste baze de date creează un profil al persoanei (activităţi desfăşurate, interese, relaţii financiare cu statul sau cu particularii, stare de sănătate etc) ce este folosit în modalităţi nebănuite.De asemenea, modul în care sunt create şi folosite datele personale este, în mare măsură, necontrolat.
Manifestarea uimirii a fost urmată de strigăte de tipul „la cremenal”, cerându-se intervenţia Parchetului pentru efectuarea de investigaţii privind săvârşirea unor infracţiuni de fals. Parchetul, probabil, dorind să sufle şi în iaurt după cele întâmplate cu acuzaţiile de fraudă electorală în 2004, a refuzat să dispună efectuarea cercetărilor.
Ceea ce interesează nu este reacţia Parchetului.
În primul rând, contează modul în care autorităţile statului şi presa au eşuat în a dezvălui dimensiunile fenomenului.
a. Există o autoritate publică, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care trebuia să investigheze astfel de fapte, chiar şi dacă nu era sesizată. În ipoteza în care această autoritate constată încălcarea legislaţiei protecţiei datelor personale poate dispune suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesiseze organele de urmarire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie. În acest fel Parchetul nu mai poate replica că nu se sesizează pe baza articolelor din presă.
b. Autoritatea de supraveghere ar trebui să dezvăluie dacă instituţiile şi societăţile comerciale care au încălcat legislaţia protecţiei datelor personale au fost controlate sau sancţionate în perioada cuprinsă între 2005 şi prezent.
c. Din păcate, nici presa nu şi-a îndeplinit datoria şi nu a adresat un set de întrebări pentru autorităţi şi politicieni, esenţiale pentru a stabili starea de ilegalitate sau nu în care se află candidaţii:
- candidaţii s-au înregistrat la autoritate ca fiind operatori de date personale şi care sunt aceste numere de înregistrare?
- Candidaţii au plătit taxele cerute de lege pentru notificarea prelucrării datelor personale?
- A verificat autoritatea existenţa contractelor, prevăzute de legea 677/2001, între candidaţii – operatori şi împuterniciţii care strâng astfel de date?

În al doilea rând, contează ce pot face cei care sunt afectaţi de neregulile din cadrul sistemului protecţiei datelor personale.
a. Cetăţenii se pot adresa justiţiei pentru repararea prejudiciului, fără să plătească taxă de timbru. Există şi varianta alternativă a sesizării Autorităţii de Supraveghere.
b. Ceea ce se întâmplă acum arată în mod clar că instituţiile şi societăţile comerciale nu sunt capabile să gestioneze, în conformitate cu legea, protecţia datelor personale.
Persoanele juridice ar trebui să îşi construiască o strategie a controlului datelor personale pe care le prelucrează, în mod activ şi cât mai rapid. Nu ar trebui să aştepte până când oamenii bat cu berbecele la poarta castelului, cerând capul regelui. Strategia trebuie să conţină un manual sau linii directoare pentru modul în care sunt gestionate datele personale, atât în interiorul persoanelor juridice, cât şi în relaţiile cu terţii, precum şi un program de securizare tehnică şi organizatorică a datelor personale.

D/P (deget la pălărie) pentru doc.hotnews.ro

regulile jocului 1

Nu pot sublinia suficient de mult cât de necesară este politeţea.
1. În ceea ce priveşte conţinutul acestui blog: acordul pentru preluarea informaţiilor de pe acest blog va fi dat, după ce îmi trimiteţi un mail.
Dacă sunteţi prea grăbit(ă), nu e nevoie decât să menţionaţi în postarea dv. că vă ridicaţi degetul la pălărie (d/p) şi să menţionaţi acest blog. În acest fel, menţionaţi sursa şi, precum cavalerii din evul mediu (ce îşi ridicau viziera coifului pentru a arăta că sunt prietenoşi), câştigaţi puncte pentru politeţe şi un participant la conversaţia dv.
2. Pentru comentarii.
Există câteva reguli pe care le favorizez şi care determină uşurinţa şi atenţia cu care sunt citite scrierile dv.
a. verificaţi comentariul înainte de a-l trimite: nu numai pentru a corecta eventualele greşeli de dactilografiere, ci şi pentru a şterge cuvintele ce pot ofensa o altă persoană.
b.menţionaţi în primul rând enunţul la care faceţi trimitere (din postare sau comentarii) pentru a nu da naştere la confuzii sau dezbateri inutile.
c. atenţie maximă la introducerea de linkuri în comentarii. Este posibil ca linkul să conducă la un site care instalează viruşi, spyware, conduce la spam. Aceste comentarii vor fi şterse.
d. nu furnizaţi date personale, ale dv. sau ale altora.
e. nu scrieţi cuvinte, expresii, propoziţii care ar determina alte persoane să se considere ofensate. Nu contează dacă intenţionaţi sau nu să ofensaţi altă persoană sau credeţi din tot sufletul că expresiile nu sunt de natură să jignească ori credeţi că ele reprezintă "adevărul pur şi simplu". Ofensa este în ochiul şi mintea celui care le citeşte, nu a celui care transmite mesajul.
f. nu personalizaţi dezbaterile. Atacurile ad hominem sunt o pierdere de timp. Argumentaţi împotriva ideilor şi nu a persoanelor. Jucaţi mingea şi nu omul.

De ce blawg?

Blawg este termenul folosit, prin alte părţi, pentru un blog ce este scris de un jurist.

Datorită naturii sale, un blawg nu poate înlocui revistele de specialitate sau cărţile de drept. Diferenţa dintre aceste categorii este asemănătoare cu diferenţa dintre memoria de scurtă durată şi cea de lungă durată.
De aceea, scrierea dintr-un blawg tinde să urmăreasă evenimente recente, să constituie un comentariu lângă aparatul de cafea sau să stimuleze cititorul să gândească în mod nou asupra unor întrebări vechi.