Regulamentul privind codul vamal comunitar modernizat

În Jurnalul Oficial L 145/4.06.2008, a apărut Regulamentul nr. 450/2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat). Prevederile sale se aplică la date diferite, începând cu 24 iunie 2008 și terminând cu 24 iunie 2013.
Codul vamal comunitar conține prevederi care au dat naștere unora din cele mai amuzante litigii.

Astfel, Nomenclatura combinată este divizată în 99 de capitole, primele 24 privind produsele agricole şi cele din industria alimentară, iar restul capitolelor acoperă produsele industriale. Ca regulă generală, taxele vamale pentru produsele ce se încadrează în capitolele 25-99 sunt taxe ad valorem. Pentru cele din capitolele 1-24 sunt aplicate taxe diferite în funcţie de modul de organizare al pieţei, conform politicii agricole comune.
Tariful Vamal Comun nu se aplică bunurilor importate în mod nelegal: bunuri care nu pot fi puse în circulaţie, e.g. substanţe narcotice sau psihotrope pentru uz ilegal. Asemenea bunuri nu atrag taxe vamale sau TVA, chiar dacă sunt confiscate de autorităţi.
Interpretarea nomenclaturii este guvernată de următoarelor principii:
1) denumirile secţiunilor, capitolelor şi subsecţiunilor au numai valoare de referinţă, pentru interpretarea judiciară clasificarea va fi determinată conform termenilor din titluri, din secţiuni şi din notele suplimentare, explicative ale titlurilor, atunci când există. Nomenclatura are 1011 titluri, grupate în 99 capitole, grupate la rândul lor în 21 de secţiuni. De exemplu 57.07 reprezintă al şaptelea titlu în capitolul 57 referitor la „alte materiale textile vegetale” (57.07 – „fire şi alte fibre textile vegetale, fibră de hârtie”).
2) a. Orice referinţă în titlu privind un produs va fi interpretată ca referindu-se atât la produsul importat, incomplet sau nefinisat, cât şi la produsul finisat sau finisat.
b) Orice referinţă în titlu la un material sau substanţă va include mixturi ale acelei substanţe sau combinaţii ale acesteia. Orice referinţă la un bun ce include o anumită substanţă va fi interpretată ca incluzând o referinţă la un bun compus în întregime sau parţial din acea substanţă. Clasificarea bunurilor compuse din mai multe substanţe se va face conform regulii 3.
3) Când, pentru orice motiv, un produs poate fi clasificat în două sau mai multe titluri, clasificarea se efectuează astfel:
a) titlul care oferă cea mai detaliată descriere va fi preferat titlului care furnizează o descriere generală,
b) bunurile compuse din mai multe materiale sau componente, vor fi clasificate în funcţie componenta care le asigură trăsătura esenţială,
c) când bunurile nu pot fi clasificate prin metodele 3a sau 3b, vor fi clasificate sub titlul care survine ultimul între toate titlurile cu valoare egală ce sunt luate în consideraţie.
4. Bunurile care nu pot fi incluse în nici un titlu vor fi clasificate sub titlul pentru bunurile cu care seamănă cel mai mult.
5. Regulile de mai sus se aplică şi când trebuie determinată subsecţiunea cea mai potrivită într-o secţiune.
Ca în orice alt domeniu al dreptului comunitar, Curtea a fost solicitată, prin intermediul procedurii hotărârii preliminare, să asigure interpretarea uniformă a nomenclaturii combinate.
Astfel în Turkey Tails, în cadrul litigiului dintre o companie din Hamburg şi autoritatea vamală, era în discuţie clasificarea produselor importate din SUA, pe care compania le descria ca fiind „posterior de curcan”, fie sub titlul „resturi de păsări domestice”, fie sub titlul „ bucăţi de păsări domestice”.
Curtea nu a luat în discuţie caracteristicile fizice ale produsului, ci folosinţa acestora şi valoarea comercială la preţul pieţei, încadrându-le la titlul „resturi alimentare”.
Aceeaşi autoritate vamală a fost implicată, doi ani mai târziu, într-un litigiu privind un import de caise. Disputa privea clasificarea sub titlul 20.06 B II a 6 bb (produse conţinând zahăr) sau sub titlul 20.06 B II c 1 aa (produse care conţin zahăr adăugat). Curtea a analizat nota suplimentară pentru titlul 20.06 privind fructele, altele decât ananasul şi strugurii, care au conţinut de zahăr ce depăşeşte 9% din greutate. În lumina şi a acordurilor încheiate de Comunitate sub egida GATT, Curtea a stabilit că, pentru scopul taxării vamale, caisele sunt un fruct conţinând zahăr adăugat, indiferent dacă acesta a fost introdus în fruct sau nu.

D/P pentru Bartolus de la EU law Blog pentru că ne-a atras atenția asupra publicării regulamentului și ne-a readus în memorie cauze interesante.

Și jude și călău

Din comunicarea Comisiei Europene cu numărul IP/08/998 din 24 iunie aflăm lucruri interesante.
În 2007, Comisia Europeană a aplicat cea mai mare amendă pentru un cartel: 992 milioane euro pentru Otis, KONE, Schindler și Thyssenkrupp.

Cele 4 întreprinderi au fixat prețurile la licitații publice (știau cine trebuie să câștige pentru că exista o înțelegere anterioară în acest sens, dar participau de fațadă), au făcut schimb de informații și au partiționat piețele în materia lifturilor și scărilor rulante. Până aici nimic nou și neobișnuit pentru cel care urmărește activitatea Comisiei (cu excepția amenzii).
Anul trecut chiar am râs în momentul citirii deciziei, pentru că printre clienții care au plătit mai mult se numără și Comisia Europeană. Lifturile și scările rulante din nenumăratele sedii ale direcțiilor și serviciilor aparținând Comisiei, din Bruxelles și Luxemburg, au fost instalate de membrii cartelului.
Joia trecută, Comisia a introdus acțiune la Tribunalul Comercial Bruxelles pentru despăgubiri. Nu ni se spune care este valoarea acestora, dar Comisia vrea să conducă prin exemplu, zice comisarul pentru concurență. Un dosar de urmărit.
Despre acțiunile în depăgubiri am vorbit în postările anterioare cu titlul Vremuri interesante pentru dreptul concurenței.

Raiduri de dimineață în industria detergenților

Comisia Europeană a fost o albinuță ocupată în ultima vreme. Împreună cu autorități de concurență din 6 state membre, a efectuat inspecții la sediile celor mai mari producători de detergenți din Europa.
Săptămână trecută, joi și vineri dimineață, Unilever, Procter & Gamble, Henkel, Reckitt Benckiser și Sara Lee au fost inspectate ca urmare a suspiciunii că sunt membrii unui cartel care a fixat prețurile la anumiți detergenți pentru consumatori casnici.
Comisia a subliniat că inspecțiile surpriză nu înseamnă că există un cartel, iar companiile respective au confirmat că birourile lor din Olanda, Belgia, Spania, Austria, Ungaria, Cehia și Italia au primit cereri de informații sau vizite.
Nu se știe dacă investigația are legătură cu o alta de la începutul anului, efectuată în Germania, în urma căreia Sara Lee, Henkel și Unilever au fost amendate cu 37 milioane euro.
La anul este posibil să vedem comunicat triumfător din partea Consiliului Concurenței prin care suntem anunțați de amenzi în industria românească a detergenților.
Sursa: Timesonline din 21 iunie

Sancțiunile mărite pentru recidiviștii cartelulilor

Financial Times din 11 iunie anunță că în perioada 1994-2000 patru grupuri de intreprinderi au participat la un cartel pe piața clorurei de sodiu, prin fixarea prețurilor.
Un grup compus din Arkema Franța și Elf Acquitane a fost obligat să plătească 59 de milioane de euro, o sancțiune mai mare cu 90% mai mare decât ar fi trebuit să plătească inițial, deoarece Arkema a mai participat la alte trei carteluri în ultimii 25 de ani.
Pentru prima dată Comisia Europeană recurge la o astfel de măsură, conform noilor linii directoare în materie.

You should see the Colosseum, Spaniard...

House of Lords a pronunțat la 28 noiembrie 2007 o decizie foarte frumoasă în Countryside Alliance and others, R (on the aplication of) v. Attorney General and Anor [2007] UKHL 52.
Cauza are ca punct de plecare o activitate care produce emoții, dispute, literatură și cadre filmate de neuitat în Marea Britanie: vânătoarea de vulpi.
Primul grup de reclamanți a susținut că legea națională care reglementează vânătoarea încalcă art. 8,11 și 14 ale CEDO, precum și art. 1 din Primul protocol la Convenție.
Al doilea grup de reclamanți, în mod convenabil denumiți și reclamanți comunitari, au susținut că legea britanică nu este conformă cu art. 28 și 49 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În cuprinsul deciziei întâlnim opinii separate, dar concurente, care echivalează cu o demonstrație de forță în ceea ce privește cunoașterea, redarea și aplicarea la situația din dosar a jurisprudenței celor două curți europene.
Ca de obicei, Lord Bingham este cel mai elocvent și persuasiv (19 pagini din 46). Cei care au citit tratatul de drept comunitar al lui Craig și de Burca știu că nu e un novice în această ramură de drept. Totuși, cea mai bună descriere i-o face Cherie Blair în autobiografia sa Speaking for Myself (ce nu trebuia scrisă, dar asta e o altă poveste): „Bingham era ca un șarpe, alunecos, încântător, aproape hipnotic, expunând slăbiciunile în argumentele celeilalte părți fără să își ridice vocea.”
Aș vrea să văd aceeași ușurință și eleganță a dezbaterii argumentelor ce țin de cele două jurisprudențe și în hotărârile judecătorești din România.
Până atunci: My Lords, a deep bow.

Când instanța nu știe (sau nu vrea să știe) drept comunitar

Un caz de urmărit ne este prezentat în comunicarea Comisiei IP/08/952 din 17 iunie a.c.
O instanță slovacă nu a respectat o decizie a Comisiei Europene în materia ajutorului de stat. În consecință, Comisia a introdus o acțiune în temeiul art. 226 CE la CJCE.
Printr-o decizie din 2006, Comisia Europeană a declarat că iertarea de datorii, în valoare de aproximativ 13 milioane euro, a unei societăți comerciale din Košice constituie ajutor ilegal și incompatibil. Administrația financiară din acel oraș a șters datoriile unei fabrici de spirtoase, unul din cei mai mari producători din Slovacia – Frucona. Comisia a solicitat Slovaciei și recuperarea ajutorului.
Pentru a duce la îndeplinire decizia Comisiei din 2006, guvernul au introdus o acțiune la tribunal, solicitând restituirea sumei. La fond, cererea guvernului a fost respinsă. Ministerul Finanțelor a introdus apel, dar procedura durează și în prezent și nu se știe când va fi emisă o decizie.
Comisia Europeană și-a pierdut răbdarea și a demarat procedura prevăzută de tratat.

AEPD sprijină legislaţia comunitară privind notificarea încălcărilor protecţiei datelor personale

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEPD) monitorizează procesele de colectare şi procesare a datelor cu caracter personal şi emite opinii asupra proiectelor de instrumente juridice comunitare cu relevanţă pentru domeniul său de activitate.
Orice persoană, ale cărei date cu caracter personal au fost prelucrate de către o instituţie europeană în mod eronat sau au fost dobândite ilegal, poate înainta o plângere acestei autorităţi independente.

La 10 aprilie 2008, AEPD a publicat o opinie prin care s-a declarat în favoarea proiectului Comisiei Europene de a modifica Directiva 2002/58/CE privind comunicaţiile electronice şi dreptul la viaţă privată. Directiva este cunoscută şi sub denumirea de „Directiva ePrivacy”. Propunerea Comisiei face parte dintr-un efort mai larg de reformare a cinci directive privind telecomunicaţiile la nivelul UE.
AEPD este mulţumită de adoptarea unui sistem obligatoriu de notificare a încălcării regulilor de protecţie a datelor personale, prin adăugarea a două alineate la art. 4 al directivei ePrivacy.
Astfel, furnizorii de servicii de telecomunicaţii în reţele publice sunt obligaţi să anunţe autorităţile naţionale competente, fără întârziere, despre orice încălcare a securităţii datelor personale care conduce la ditrugerea intenţionată sau accidentală, pierderea sau dezvăluirea datelor: pe scurt compromiterea datelor. În acelaşi timp, furnizorii sunt obligaţi să să îţi notifice clienţii.

Dacă va fi adoptat proiectul de modificare a directivei, societăţile comerciale vor fi obligate să implementeze măsuri de securitate severe, să îşi cumpere tehnologii avansate care să le permită să proteje informaţia, iar particularii vor învăţa să devină mai responsabili, în sensul că, fiind sesizaţi, vor trebui să ia măsuri - fie introduc acţiuni în justiţie, fie îşi vor proteja mai bine datele personale. Iar autoritatea română de protecţie a datelor va trebui să nu mai urmărească generatorii de spam, ci să îşi folosească mai bine resursele insuficiente de care dispune.

Opinia: http://www.edps.europa.eu/EDPSWEB/webdav/site/mySite/shared/Documents/Consultation/Opinions/2008/08-04-10_e-privacy_EN.pdf

O tipologie a dreptăţii I

Am menţionat în postarea referitoare la planurile Comisiei Europene pentru viitorul dreptului concurenţei, conceptul de dreptate corectivă.

Ce este dreptatea? O modalitate de abordare a răspunsului poate fi identificată prin intermediul unei tipologii – o schemă care divide conceptul abstract şi general de dreptate în părţi componente:
1. dreptate distributivă,
2. dreptate corectivă,

3. dreptate politică şi

4. dreptate procedurală.

Dreptatea distributivă. Cartea lui John Rawls din 1971 „O teorie a dreptăţii” pune dreptatea distributivă în centrul discuţiilor filosofice privind dreptatea. Care este subiectul acestei dreptăţi? Chiar şi întrebarea este controversată, dar un răspuns poate fi: distribuţia beneficiilor şi sarcinilor cooperării sociale. Sarcina cooperării sociale include concepte ca taxele şi obligaţia de a furniza serviciu civic (serviciul militar). Beneficiile cooperării sociale pot include resurse care sunt produsul cooperării sociale, cum ar fi bogaţia şi venitul.
Probleme ale dreptăţii distributive pot apărea în cadrul mai multor ramuri de drept. În domeniul răspunderii civile delictuale, dreptatea distributivă poate forma baza teoriei conform căreia scopul răspunderii este acela de a „împrăştia riscul” sau justa distribuire a costurilor accidentelor. În contracte, probleme ale dreptăţii distributive pot apărea la contractele de adeziune sau contracte prin care o parte mai nesofisticată este exploatată sau căreia îi sunt produse dezavantaje economice.

Dreptatea corectivă. Aristotel a definit termenul de dreptate „corectivă” sau „rectificativă” ca fiind „dreptatea în tranzacţii”.

Putem împărţi tranzacţiile în două categorii: voluntare şi involuntare.
Dreptatea în tranzacţiile voluntare include probleme ce se înscriu în dreptul contractelor. Dreptatea în tranzacţii involuntare include atât tranzacţiile care sunt involuntare datorită folosirii forţei, cât şi tranzacţiile care sunt involuntare datorită fraudei.
Una din cele mai mari dezbateri contemporane din teoria actului de justiţie priveşte statutul dreptăţii corective, problemă fierbinte în teoria răspunderii civile delictuale şi teoria dreptului penal.
Unii autori consideră că scopul răspunderii civile delictuale este exprimat de ideea de dreptate corectivă. Aceştia cred că standardul răspunderii trebuie să se întemeieze pe culpă (în opoziţie cu răspunderea obiectivă) şi că scopul despăgubirilor este readucerea la starea iniţială a reclamantului şi să impună restituirea câştigurilor nemeritate de către pârât. Scopul dreptăţii corective nu este descurajarea.
Alţi teoreticieni, ce fac parte din curentul utilitarismului, consideră că instituţiile dreptăţii corective trebuie analizate numai prin prisma consecinţelor care le produc. Aşa că scopul dreptăţii corective în cadrul rsăpunderii delictuale este să producă o descurajare optimă.
În fine, alţi teoreticieni cred că răspunderea delictuală este scopul dreptăţii distributive.

Comisia Europeană va amenda Intel pentru încălcarea regulilor concurenţei

Financial Times Deutschland de joia trecută, via Marketwatch, anunţă că, în cursul acestui an, Comisia Europeană va lua măsuri împotriva Intel Corp., datorită practicilor ilegale în domeniul distribuirii chipurilor pentru computere. Intel oferă discounturi uriaşe pentru cumpărarea produselor sale, dar numai pentru cumpărătorii care refuză să cumpere mărfuri de la concurentul său AMD.
Discountul la vânzare nu este interzis, atât timp cât este oferit tuturor clienţilor, fără condiţionări ataşate.
De asemenea, Intel se oferea să suporte costurile de marketing ale produselor ce conţineau microprocesoarele sale, în schimbul exclusivităţii cumpărării acestora.
Dacă DG Concurenţă are suficiente probe, atunci sancţiunea poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri: 4,1 miliarde dolari SUA.

CJCE preferă interpretarea textuală în cazul Regulamentului 44/2001

Cauza C-462/06, Glaxosmithkline c. Jean-Pierre Rouard

Domnul Rouard a fost angajat în anul 1977 de societatea Laboratoires Beecham Sévigné, al cărei sediu social era situat în Franța. În această calitate a lucrat în diferite state din Africa.
În temeiul unui nou contract de muncă încheiat în anul 1984 cu societatea Beecham Research UK, o altă societate din cadrul aceluiași grup, al cărei sediu social era situat în Regatul Unit, domnul Rouard a fost angajat de această din urmă întreprindere și repartizat în Maroc. Potrivit clauzelor acestui contract de muncă, noul său angajator se obliga să păstreze drepturile contractuale dobândite de către domnul Rouard în cadrul contractului de muncă inițial încheiat cu societatea Laboratoires Beecham Sévigné, în special în ceea ce privește recunoașterea vechimii în muncă acumulate și a drepturilor la anumite indemnizații în caz de concediere.
Domnul Rouard a fost concediat în anul 2001. În anul 2002, a formulat în fața Conseil de prud’hommes de Saint-Germain-en-Laye (Franța) o acțiune împotriva societății Laboratoires Glaxosmithkline, succesoare în drepturi a societății Laboratoires Beecham Sévigné, al cărei sediu social este situat în Franța, și împotriva societății Glaxosmithkline, succesoare în drepturi a societății Beecham Research UK, al cărei sediu social este situat în Regatul Unit.
Domnul Rouard a solicitat obligarea în solidar a acestor două societăți la plata mai multor indemnizații și daune interese pentru nerespectarea procedurii de concediere, concediere fără temei real și serios, precum și pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă.
Domnul Rouard susține că ambele societăți erau coangajatorii săi. Potrivit acestuia, întrucât instanța franceză este competentă să soluționeze acțiunea îndreptată împotriva Laboratoires Glaxosmithkline, al cărei sediu social este situat în Franța, aceasta este deopotrivă competentă în privința societății Glaxosmithkline în temeiul articolului 6 punctul 1 din Regulamentul 44/2001.

Instanța de trimitere a solicitat, în esență, să se stabilească dacă norma de competență specială prevăzută de articolul 6 punctul 1 din regulament, care privește cazul existenței mai multor pârâți, este aplicabilă în cazul acțiunii introduse de către un lucrător împotriva a două societăți stabilite în state membre diferite și despre care reclamantul consideră că dețin calitatea de coangajatori ai săi.

În cadrul observațiilor scrise prezentate, guvernele francez, german și italian au susţinut că o interpretare teleologică a regulamentului, cu luarea în considerare a obiectivelor acestuia, ar putea acredita concluzia că articolul 6 punctul 1 din regulament se aplică în materie de contracte de muncă.
Mai mult, guvernul italian a susținut că obiectivul articolului 6 punctul 1 din regulament, și anume prevenirea apariției riscului contrarietății de hotărâri, implică faptul că această dispoziție se aplică tuturor tipurilor de litigii, inclusiv celor privitoare la contracte de muncă.

Din păcate pentru aceste state, conform Curţii „jurisprudența este constantă în sensul că respectivele norme de competență specială sunt de strictă interpretare, nefiind posibilă interpretarea acestora dincolo de ipotezele preconizate în mod explicit de regulament (a se vedea în special, cu privire la articolul 6 punctul 1 din regulament, hotărârea din 13 iulie 2006, Reisch Montage, C‑103/05, Rec., p. I‑6827, punctul 23, și hotărârea din 11 octombrie 2007, Freeport, C‑98/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 35).”
Curtea a mai invocat principiul securității juridice, care constituie unul dintre obiectivele regulamentului și care impune în special ca normele de competență să fie interpretate astfel încât să prezinte un mare grad de previzibilitate, după cum arată considerentul (11) al regulamentului (Reisch Montage, par. 24 și 25, precum și Freeport, par. 36).

În concluzie, regulamentul nu oferă unui lucrător aflat într‑o situație precum cea a domnului Rouard o protecție specială, deoarece, în calitate de reclamant în fața instanțelor naționale, acesta nu are la dispoziție o normă de competență mai favorabilă decât norma generală cuprinsă la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul amintit.
Curtea concluzionează:
„În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea formulată că norma de competență specială prevăzută la articolul 6 punctul 1 din regulament nu poate fi aplicată în cazul unui litigiu al cărui obiect intră sub incidența secțiunii 5 din capitolul II din același regulament, privitoare la normele de competență aplicabile în materia contractelor individuale de muncă.”

Ignoranţa este o binecuvântare, mai puţin pentru avocaţi

Site-ul open europe, la 30 mai 2008, ne prezintă o parte din ceea ce a spus Charlie McCreevy, comisarul pentru piaţă internă la un miting ce a avut loc la Dublin, Irlanda.

Fostul ministru de finanţe irlandez, cerând vot pozitiv pentru Tratatul de la Lisabona, în cadrul referendumului irlandez: "peste 80% din legislaţia ce afectează comunitatea oamenilor de afaceri este adoptată prin vot majoritar la nivelul Uniunii Europene."

Dacă aş fi avocat, căruia îi pasă de clienţii săi, ce ramură a dreptului ar trebui să studiez intens?

CJCE s-a pronunţat în cartelul methioninei

Între 1986 şi 1999, Aventis SA şi filiala sa din Franţa, Degussa AG din Germania şi Nippon Soda din Japonia au participat la un cartel mondial, în cadrul căruia s-au înţeles cu privire la fixarea preţurilor şi schimbului de informaţii privind volumul de vânzări şi cote de piaţă pentru methionină.
Methionina este unul din cei mai importanţi aminoacizi folosiţi în procesarea mâncării pentru toate speciile de animale domestice.
Investigaţia Comisiei Europene a început în 1999, după ce a fost sesizată de către Aventis. În paranteză fie spus, Aventis a fost denunţătorîn cadrul celui mai mare cartel descoperit din istoria dreptului concurenţei – „cartelul vitamineler”, tot în 1999.
În 2002, Comisia Europeană a sancţionat Degussa cu o amendă de 118 milioane euro şi Nippon Soda cu 9 milioane euro.
În hotărârea din 2006, Tribunalul de Primă Instanţă a confirmat, în mare parte, decizia Comisiei. Hotărârea a fost apelată de către Degussa.

La 22 mai, CEJ a respins în întregime apelul, în cauza C-266/06, Degussa.
Sunt interesante argumentele folosite de către avocaţii societăţii germane, care denotă o bună cunoaştere jurisprudenţei Curţii de la Strasburg şi mai puţin a celei luxemburgheze.

Degussa a susţinut că:
a. Tribunalul de Primă Instanţă (TPI) a încălcat princicpiul certitudinii juridice (nulla poena sine lege certa) în ceea ce priveşte prevederi penale şi în consecinţă nu a admis că art. 15 al Regulamentului 17/62, care acordă o competenţă mărită Comisiei în stabilirea amenzilor, este nul.
b. TPI a distorsionat faptele în evaluarea duratei încălcării dreptului concurenţei, încălcând în acest fel prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil.
c. TPI a încălcat principiul proporţionalităţii stabilind baza de calcul a amenzii la valoarea de 30 milioane euro, deoarece cartelul a avut efecte minore asupra preţului methioninei. În acelaşi timp, TPI a încălcat dreptul la o hotărâre motivată prin reţinerea în cuprinsul acesteia a unor elemente contradictorii.

Concluzia: avocaţii români să îşi sfătuiască clienţii să nu facă parte dintr-un cartel la care Aventis este parte.

Nu este suficient să îţi afirmi credinţa în Dumnezeu

Directiva 2000/78/CE interzice discriminarea pe criteriul religiei sau credinţei, printre alte criterii. De la această interdicţie există o excepţie, cea a etosului organizaţiei. Conform acesteia, existenţa unei diferenţe de tratament între persoane este justificată dacă pentru organizaţia în cadrul căreia lucrează sau doreşte să lucreze cel discriminat, credinţa sau religia constituie o cerinţă ocupaţională reală şi legitimă.
În Marea Britanie, o organizaţie cu scopuri caritabile, finaţată şi de stat şi care oferă servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi, a încălcat legea britanică a egalităţii religioase din 2003, care implementează directiva în legislaţia naţională. Conducerea organizaţiei a obligat un manager să angajeze numai creştini şi a refuzat promovarea altor persoane, care nu erau creştini.
În cursul proceselor care au urmat, organizaţia s-a apărat susţinând că misiunea sa era să îl urmeze pe Christos.
Instanţa specializată sesizată a precizat:
„ 4.2.12...instanţa trebuie să ajungă la o concluzie despre natura etosului. Aceasta trebuie să fie o evaluare obiectivă – nu pârâtul trebuie să îşi definească singur etosul, care nu este în acord cu realitatea de pe teren.”
Directiva conferă drepturi şi angajaţilor români, nu numai celor din Marea Britanie. Instanţele româneşti sunt obligate să protejeze drepturile respective, şi să analizeze cu mare atenţie afirmaţiile angajatorului, chiar şi în ipoteza în care acesta crede în valori religioase.
În consecinţă, angajatorii români nu trebuie să îşi construiască politicile de angajare pe criterii religioase, sperând că vor scăpa de legislaţia egalităţii. Este valabil şi pentru biserici şi culte, atunci când acţionează în calitate de angajatori.

Employment Tribunal Shrewsbury, 12 mai, dosar 2901366/06, Sheridan v. Prospects for people with learning disabilities.

În bătălia dintre pilonii Uniunii Europene, pilonul I învinge întotdeauna

Marea cameră a Curţii a fost ocupată în ultima vreme. Alături de hotărârea în cauza Impact, despre care am vorbit anterior, s-a pronunţat şi în cauza C-91/05, Comisia c. Consiliul.

La 12 iulie 2002, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în temeiul articolului 14 din Tratatul instituind Uniunea Europeană, acţiunea comună prin care era abrogată şi înlocuită Acţiunea comună 1999/34/PESC a Consiliului din 17 decembrie 1998, adoptată pe baza articolului J.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la contribuţia Uniunii Europene la combaterea acumulării şi proliferării cu caracter destabilizator a armelor uşoare şi a armelor de calibru mic (JO 1999, L 9, p.1).
Ulterior, Consiliul a adoptat Decizia 2004/833/PESC din 2 decembrie 2004 de punere în aplicare a Acțiunii comune 2002/589/PESC în vederea contribuţiei Uniunii Europene la ECOWAS în cadrul Moratoriului privind armele uşoare şi de calibru mic.
Comisia a formulat acțiune în temeiul articolului 230 CE şi a solicitat declararea deciziei, în special a titlului II din aceasta, ca nelegală și, prin urmare, inaplicabilă, deoarece nu a fost adoptată pe baza juridică adecvată.
Conform jurisprudenţei anterioare a Curţii, în temeiul articolului 47 UE, niciuneia dintre dispoziţiile Tratatului CE nu i se poate aduce atingere printr‑o dispoziție din Tratatul UE (C-176/03, Comisia/Consiliul, par. 38 şi C-440/05, Comisia/Consiliul, par. 52).

Potrivit Comisiei și Parlamentului European, combaterea proliferării armelor ușoare și a armelor de calibru mic, în măsura în care aceasta a devenit parte integrantă a politicii de cooperare pentru dezvoltare, este cuprinsă în sfera competențelor atribuite în acest domeniu Comunității aşa că decizia atacată ar fi trebuit adoptată în temeiul Tratatului CE.

Curtea a fost de acord cu Comisia şi a statuat că întrucât articolul 47 UE interzice adoptarea de către Uniune, pe baza Tratatului UE, a unei măsuri care ar putea fi în mod valabil adoptată în temeiul Tratatului CE, Uniunea nu poate recurge la o bază juridică din domeniul PESC pentru a adopta dispoziţii care se încadrează deopotrivă printre competenţele atribuite prin Tratatul CE Comunităţii.

CJCE nu dezleagă nodul gordian al interpretării conforme, dar îl slăbeşte...

În cadrul unui litigiu între sindicatul irlandez Impact al funcționarilor publici irlandezi și ministerele care încadrează în muncă acești funcționari, având ca obiect condițiile privind remunerațiile și pensiile aplicate acestor funcționari, instanţa irlandeză a solicitat interpretarea Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).
Pe lângă răspunsurile interesante pentru cei preocupaţi de politica socială a Comunităţii, Curtea face referire şi la doctrina interpretării conforme în paragrafele următoare ale cauzei C -268/06, Impact:

„99 Cerința unei interpretări conforme a dreptului național este într‑adevăr inerentă sistemului Tratatului CE, în măsura în care aceasta permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului comunitar atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (a se vedea în special hotărârile citate anterior Pfeiffer și alții, punctul 114, și Adeneler și alții, punctul 109).
100 Cu toate acestea, obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează și aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, în special de principiile securității juridice și neretroactivității, și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național (a se vedea hotărârea din 8 octombrie 1987, Kolpinghuis Nijmegen, 80/86, Rec., p. 3969, punctul 13, precum și hotărârea Adeneler și alții, citată anterior, punctul 110; a se vedea, prin analogie, și hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, Rec., p. I‑5285, punctele 44 și 47).
101 Principiul interpretării conforme impune, cu toate acestea, ca instanțele naționale să facă tot ce se află în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea, în vederea garantării efectivității depline a directivei în discuție și în vederea identificării unei soluții conforme cu finalitatea urmărită de aceasta (a se vedea hotărârile citate anterior Pfeiffer și alții, punctele 115, 116, 118 și 119, precum și Adeneler și alții, punctul 111).”

Statisticile confiscărilor la frontierele externe ale UE

Comisia Europeană a publicat datele statistice pentru 2007 privind confiscarea de mărfuri contrafăcute.
În conformitate cu art. 8 al Regulamentului Comisiei 1891/2004, statele membre trebuie să raporteze trimestrial Comisiei statistici privind mărfurile contrafăcute confiscate. În statistici sunt incluse numai mărfurile terţilor interceptate conform procedurilor Regulamentului Consiliului 1383/2003. În plus, contrafacerea trebuie să fie confirmată de către deţinătorii drepturilor de proprietate intelectuală.
Ce rezultă din studiu:
a. china rămâne cel mai mare producător de falsuri confiscate.

b. numărul cosmeticelor, medicamentelor şi jucăriilor contrafăcute a crescut. Georgia (fosta republică sovietică) este cel mai mare furnizor de cosmetice false, iar Turcia cea mai mare sursă de produse alimentare şi băuturi falsificate.
c. În cazul medicamentelor, Elveţia este pe primul loc, urmată de India şi Emiratele Arabe Unite. Elveţia apare pe primul loc datorită confiscării unui singur transport uriaş de medicamente. Cel mai contrafăcut medicament - Viagra.
d. Ţigările şi hainele sunt cele mai des confiscate mărfuri contrafăcute.
e. În România au fost confiscate 5% din numărul total al produselor contrafăcute şi s-au încheiat cu succes pentru autorităţi 303 de proceduri. Eu aş adăuga un „doar”.

Raportul se găseşte pe site-ul Comisiei la:

ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/customs/customs_controls/

counterfeit_piracy/statistics2007.pdf

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei III

Ultima parte din saga Cărţii Albe a Comisiei Europene.
1. Comisia recomandă codificarea dimensiunilor prejudiciului, pentru a clarifica ceea ce poate cerut pentru:
a. prejudiciul efectiv produs de o creştere a preţului în dauna concurenţei şi
b. pierderea de profit ca urmare a reducerii vânzărilor, incluzând dreptul la dobândă.
2. În acţiunile intentate de către cumpărătorii direcţi, pârâtul trebuie să beneficieze de „apărarea transferului” adică: reclamantul care a cumpărat mărfuri de la un cartel la un preţ mai mare şi a transferat acest preţ clienţilor săi nu trebuie să benficieze de îmbogăţire fără justă cauză.

Dacă un cartel creşte preţul unei mărfi cu 10 RON, iar reclamantul revinde marfa la un preţ care este mai mare doar cu 5 RON faţă de preţul existent înainte de intervenţia cartelului, acesta a transferat doar jumătate din suprapreţ, aşa că prejudiciul va fi doar de 5 RON şi nu de 10. Sarcina probei aparţine pârâtului: acesta trebuie să demonstreze că reclamantul a transferat suprapreţul sau o parte din acesta.
3. Cumpărătorii indirecţi ar trebui să se poată baza pe prezumţia relativă conform căreia suprapreţul practicat în mod ilegal le-a fost transferat în totalitate.

În conformitate cu exemplul de mai sus, cumpărătărul indirect poate să afirme că prejudiciul este de 10 RON, chiar dacă i-au fost transferaţi numai 5 RON.

Justificarea: cumpărătorii care se află la capătul lanţului de distribuţie sau aproape de capăt sunt cei mai afectaţi de încălcarea normelor de concurenţă dar, având în vedere distanţa dintre aceştia şi fapta în sine de încălcare a normelor, este foarte greu pentru cumpărătorii respectivi să aducă probe suficiente cu privire la existenţa transferului de suprapreţuri ilegale pe traseul lanţului de distribuţie, precum şi cu privire la amploarea acestui transfer.
4. Sunt două propuneri ale Comisiei în ceea ce priveşte termenele de prescripţie. Perioada de prescriere să nu înceapă să curgă:
a. în cazul unei încălcări continue sau repetate, înainte de data la care încetează încălcarea
legii;
b. înainte de a se presupune, în mod întemeiat, că persoana prejudiciată ca urmare a încălcării legii are cunoştinţă de acest fapt, precum şi de prejudiciul care i-a fost creat.
5. În cadrul acţiunilor în despăgubire introduse de persoane fizice sau juridice trebuie să se ia măsuri adecvate de protecţie a confidenţialităţii declaraţiilor date de întreprinderi, prezentate într-o cerere de clemenţă, astfel încât să se evite plasarea solicitantului acestei cereri într-o situaţie mai puţin favorabilă decât a co-autorilor la încălcarea normelor concurenţei.

În caz contrar, riscul divulgării informaţiilor prezentate de un solicitant al clemenţei ar putea avea un efect negativ asupra calităţii informaţiilor comunicate de acesta ori chiar descurajarea unei persoane care a încălcat normele concurenţei de a solicita aplicarea măsurilor de clemenţă.
Prin urmare, Comisia propune ca protecţia respectivă să se aplice:
a. tuturor declaraţiilor din partea întreprinderilor, prezentate de către toţi solicitanţii
măsurilor de clemenţă în legătură cu o încălcare a articolului 81 din Tratatul CE (precum
şi atunci când se aplică în paralel legea naţională în domeniul concurenţei);
b. indiferent dacă cererea de clemenţă este acceptată sau respinsă ori dacă nu are drept efect adoptarea unei decizii de către autoritatea din domeniul concurenţei.

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei II

Continuăm cu detalii din Cartea Albă a Comisiei Europene:
1. Cumpărătorii indirecţi au acum calitate procesuală activă. Oricum această prevedere face parte deja din acquis-ul comunitar, ca urmare a hotărârii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza Manfredi. De exemplu: o întreprindere din sectorul construcţii cumpără ciment de la un cartel al cimentului şi transmite o parte din preţul crescut cumpărătorului casei. Cumpărătorul are dreptul să ceară despăgubiri
2. Compensaţiile colective vor fi fi facilitate, întrucât deseori prejudiciul este difuz (ca şi în cauza Manfredi, sute sau mii de oameni pot fi victime ale unui cartel, dar fiecare pagubă are valoare mică). Două mecanisme sunt propuse:

a. acţiuni introduse de entităţi calificate (de ex. asociaţii ale consumatorilor) şi
b. acţiuni colective în care reclamanţii pot decidesă îţi combine acţiunile în una singură.

3. Accesul la mijloacele de probă va fi asigurat de către instanţele naţionale care vor avea competenţa de a dispune ca pârâtul/pârâţii să dezvăluie anumite probe. Aceasta se va întâmpla atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii: nu există posibilitatea de a se asigura dovezile prin alte mijloace, anumite categorii de dovezi sunt identificate şi dezvăluirea lor este relevantă pentru cauză, necesară şi proporţională. Aici este redundantă enumerarea din text - testul proporţionalităţii presupune şi analiza necesităţii. În plus, sancţiuni pentru refuzul pârâtului de a se supune dispoziţiilor instanţei, inclusiv opţiune pentru instanţă de a concluziona în defavoarea pârâtului dacă refuză să prezinte dovezi.
4. Instanţele naţionale vor fi obligate să respecte analiza factuală efectuată de autorităţile naţionale de concurenţă. Adică un reclamant român poate introduce o acţiune în faţa instanţei româneşti, după ce autoritatea din Marea Britanie (OFT) a luat o decizie finală.
5. Pârâtul răspunde pentru prejudiciul produs, dacă nu face dovada că încălcarea a fost produsă ca urmare a unei „erori scuzabile”. O eroare este scuzabilă dacă „o persoană rezonabilă aplicând un standard înalt de diligenţă nu ar fi fost conştientă că acel comportament restricţionează concurenţa”. reprezintă o reflectare a principiului eficienţei din dreptul comunitar de natură să armonizeze legislaţia statelor membre în ceea ce priveşte culpa.

Vremuri interesante pentru dreptul concurenţei (I)

În ultima decadă au avut loc transformări substanţiale în dreptul comunitar al concurenţei. Anii ce vin vor produce, pentru o anumită parte a acestei ramuri de drept, alte transformări. Acestea vor afecta activitatea legiuitorului comunitar şi a celui naţional, a consumatorilor, a societăţilor comerciale, magistraţilor şi avocaţilor.

În acelaşi timp modificările vor asigura o pâine albă şi doctrinarilor de prin alte părţi.

La începutul lunii aprilie 2008, Comisia Europeană a publicat Cartea Albă privind acţiunile în despăgubire pentru încălcarea normelor europene de concurenţă.
O Carte albă are rolul de a implica persoanele interesate în procesul de consultare premergător adoptării unor politici sau acte comunitare.
Cartea albă (cu varianta şi în limba română) şi alte documente însoţitoare se găsesc pe pagina de internet a Comisiei, secţiunea concurenţă.

Intenţiile Comisiei Europene în domeniu se fundamentează pe 3 principii:
a. Al compensaţiei depline,
b. Al cadrului legislativ ce se bazează pe o abordare europeană şi
c. menţinerea unui cadru de aplicare a aplicare eficientă a normelor concurenţei de către Comisie şi autorităţile naţionale din domeniul concurenţei.

Primul principiu se bazează pe o anumită parte a literaturii de specialitate privind teoria dreptăţii, conform căreia acţiunea în despăgubiri se întemeiază pe principiul dreptăţii corective (despre care vom vorbi în alt mesaj) şi nu pe cel al descurajării optime. Practic, va fi preferată metoda colectării cât mai multor acţiuni posibile şi nu cea prin care se restrânge numărul acestora la cele care au cele mai multe şanse de reuşită.
Al doilea are ca scop să îndepărteze teama unei abordări americane a problemei, cu daune punitive, onorarii mai mari decât despăgubirea şi alte proceduri ce sparie gândul unui jurist de pe continentul european.
Al treilea are în vedere faptul că prea multe acţiuni în despăgubire pot pune în primejdie programul de clemenţă al Comisiei Europene: dacă o întreprindere denunţă cartelul din care face parte va fi nevoită să plătească, ulterior, sume uriaşe ca despăgubiri, ar putea decide că este mai bine să ţină secretă participarea la cartel.

D/P pentru doamnele de la eu-ro jurnal.